Lecția de istorie – 6 februarie

Prima atestare documentară a Roșiei Montane.

La data de 6 februarie 2020 se împlinesc 1889 de ani de la prima atestare documentară a localității Roşia Montană, cea mai veche localitate minieră din România și a cărei nume apare pentru prima dată menționat, pe tăblița cerată ce a primit numărul XVIII și a descoperită în anul 1854 în galeria Ohaba din Masivul Cârnic de lângă Roșia Montană.

Această plăcuță cerată, ce este datată 6 februarie anul 131, este cel mai valoros document scris ce atestă vechimea localității Roșia Montană şi a mineritului din această zona, o zonă în care încă se mai păstrează vestigii ce atestă istoria exploatărilor miniere de aur din perioadele dacă și romană. Majoritatea tăblițelor cerate de la Roșia Montană erau folosite pentru a se scrie pe ele diferite socoteli, dar și texte reprezentând contracte între „proprietari” de mine și mineri, iar particularitatea acestor tăblițe rezidă din faptul că deși s-au descoperit şi alte tăblițe asemănătoare pe cuprinsul fostului Imperiu Roman, cele de la Roșia Montană s-au păstrat într-o stare atât de bună încât pot fi citite şi în zilele noastre.

Tăblițele cerate sunt încadrate în mici scândurele de lemn, unite câte două (diptice) acoperite cu ceară de albine, pe care sunt scrise acele contracte miniere, dar şi diverse texte, mesaje sau calcule. Textul fiecărei tăblițe cerate se scria de două ori, iar scopul dublei transcrieri era să se poată ști cuprinsul textului intern, fără a se desface sigiliile ce pecetluiau aceste tăblițe. Astfel, data de 6 februarie 131, este data la care probabil, un jurist roman pe nume, Valerius Firmus, a „zgâriat“ pe ceara moale a unei tăblițe cerate, un contract de închiriere a forței de muncă autohtone dintr-o mină de aur din Roşia Montană.

În acest fel a fost redactat ,,certificatul de naștere“ al Roșiei Montane, iar în acest document cu valoare de unicat, se prezintă în clar existența localității cu nume romanizat de Alburnus Maior. Nu se cunoaște motivul pentru care aceste tăblițe cerate au fost ascunse în minele de aur de la Roșia Montană, dar se presupune că ele ar fi fost depozitate acolo în urma invaziei marcomanilor, un popor germanic ce s-a unit cu vandali și sarmați împotriva Imperiului Roman, declanșând o serie de războaie împotriva acestuia. Faptul că aceste plăcuțe, printre care şi cea referitoare la Roșia Montană, au rămas ascunse aici până în secolul al XIX-lea când au fost descoperite, sugerează că proprietarii lor ori au murit în timpul invaziei marcomanilor, ori nu s-au mai întors niciodată din refugiul spre care plecaseră din calea atacatorilor.

La Roșia Montană, de-a lungul timpului s-au găsit peste 50 de tăblițe cerate, dintre care, din păcate, jumătate au fost distruse integral sau parțial, iar cele mai multe dintre cele rămase, găsindu-se acum în mari muzee precum cele din Budapesta, Viena sau Berlin.

Please follow and like us: