Drumul judeţean DJ 243B Motoşeni va fi asfaltat la primăvară.

Pentru ca vremea a fost prielnică în ultimele luni, lucrările la drumul judeţean DJ 243B Motoseni-Stanisesti au înaintat nesperat de bine. După vizita de săptămâna trecută a preşedintelui CJ Bacău, Sorin Brasoveanu, acesta a spus că e foarte mulţumit de mobilizarea constructorului.

Chiar dacă suntem în anotimpul rece, vremea bună de afară a determinat societatea care realizează modernizarea și asfaltarea DJ 243B, Motoșeni – Stănișești să continue lucrările.

Sunt mulțumit de mobilizarea constructorului!

Zilele trecute, când am mers în teren, am găsit o mobilizare foarte bună a constructorului, acesta fiind prezent cu mai multe utilaje pentru escavarea și pregătirea drumului, pentru asfaltarea care va fi realizată la primăvară.

Vreau să le mulțumesc primarilor Bogdan Teodor Popa și Constantin Ghelase, de la Stănișești și Motoșeni, pe care i-am găsit pe șantier și care sunt preocupați de această importantă investiție, care va schimba în bine viața locuitorilor din aceste comune. Nu în ultimul rând, pentru proiectele care s-au realizat în cele două comune, un sprijin real a venit și din partea domnului deputat Ionel Floroiu.

Drumul județean, care face legătura între Motoșeni și Stănișești, nu a fost asfaltat niciodată. Străbate localitățile Motoșeni, Gura Crăiești, Benești, Balotești și Stănișești și are o lungime de 15 kilometri.
Valoarea investiției, realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), este de aproximativ 30 de milioane de lei, cu tot cu TVA.

Beneficiari direcți sunt cei 7 mii de cetățeni din aceste comune dar și alți conducători auto, care vor traversa estul județului Bacău pe un drum modern, nou. ”, a declarat Sorin Brasoveanu.

Chiar dacă suntem în anotimpul rece, vremea bună de afară a determinat societatea care realizează modernizarea și asfaltarea DJ 243B, Motoșeni – Stănișești să continue lucrările. Sunt mulțumit de mobilizarea constructorului!Zilele trecute, când am mers în teren, am gasit o mobilizare foarte bună a constructorului, acesta fiind prezent cu mai multe utilaje pentru escavarea și pregătirea drumului, pentru asfaltarea care va fi realizată la primăvară. Vreau să le mulțumesc primarilor Bogdan Teodor Popa și Constantin Ghelase, de la Stănișești și Motoșeni, pe care i-am găsit pe șantier și care sunt preocupați de această importantă investiție, care va schimba în bine viața locuitorilor din aceste comune.Nu în ultimul rând, pentru proiectele care s-au realizat în cele două comune, un sprijin real a venit și din partea domnului deputat Ionel Floroiu. Drumul județean, care face legătura între Motoșeni și Stănișești, nu a fost asfaltat niciodată. Străbate localitățile Motoșeni, Gura Crăiești, Benești, Balotești și Stănișești și are o lungime de 15 kilometri.Valoarea investiției, realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), este de aproximativ 30 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Beneficiari direcți sunt cei 7 mii de cetățeni din aceste comune dar și alți conducători auto, care vor traversa estul județului Bacău pe un drum modern, nou. Lucrările incluse în acest proiect constau în execuția unei fundație din balast și piatră spartă, peste care vor fi turnate două straturi de mixturi asfaltice. Totodată, vor fi reabilitate două poduri existente, vor fi redimensionate 67 podețe și vor fi construite șanțuri și rigole.

Publicată de Sorin Brasoveanu pe Luni, 27 ianuarie 2020
Please follow and like us: