Bacăul ar merge pe mâna ”independenţilor”? Rezultatele sondajului TV Urban Bacău.

”Pentru o administraţie mai eficientă, pe cine aţi considera că-şi merită fotoliul de edil şef al municipiului nostru pentru următorii 4 ani?”. Aşa am enunţat întrebarea privind SONDAJUL iniţiat la începutul săptămânii. Am aşteptat 5 zile, timp în care am urmărit cu atenţie evoluţia clasamentului în care am inclus 19 posibili candidaţi la funcţia de primar a urbei.

Nu mai reiau discuţiile privind bula veselă sau modul în care am ales ”candidaţii” şi lăsăm asta în grija doctorului şi fostului independent.

Articolul a fost accesat de 10.610 ori, au votat aproape 1.900 de prieteni în decursul celor 5 zile şi spre surprinderea redacţiei noastre, doi candidaţi independenţi sunt pe primele poziţii, acumulând împreună aproape 1.000 de voturi.

Dorin Chirilescu a obţinut 540 de voturi, adică 27% din preferinţele urmăritorilor TV Urban Bacău. George Cojocărescu a obţinut 443 de voturi, adică 22% din preferinţe.

Credem că din păcate s-a adâncit ”credinţa” alegătorilor cum că ”toţi politicienii sunt hoţi”, ”nu contează partidul, toţi vor să ajungă la ciolan” şi altele, atât timp cât votul a mers în proporţie de 50% spre aceşti doi independenţi.

Alianţa USR-PLUS, reprezentată aici de cei doi politicieni aflaţi în cursa internă a alianţei pentru candidatura la Primărie, a obţinut 22% din preferinţele celor 1.900 de votanţi, moment în care putem considera că Alianţa, aflată oricum în ”cădere” liberă, e pe primul loc în preferinţele băcăuanilor. De observat că Lucian Viziteu Stanciu a obţinut un număr dublu de voturi faţă de candidatul PLUS, Cristian Ghingheş.

Actualul edil al Bacăului, primarul Cosmin Necula, a obţinut un 7% şi se situează pe locul 5 în preferinţele urmăritorilor Urban Bacău.

În curtea PNL-ului aflat pe val, doar o candidatură a lui Dragoş Luchian ar aduce un 6% în timp ce Petrică Mihăilă nu ar obţine nici 1%.

Următoarele sondaje TV Urban Bacău vor fi făcute la începutul lunii martie 2020.

Please follow and like us: