Ancheta

Şoc în ancheta accidentului din luna august a lui 2019! Criminalul preotului BĂRĂSCU trăieşte şi a fugit din ţară!

7 august 2019. Cine îşi mai aduce aminte de cumplitul accident de la Faraoani? Cel în care preotul Bărăscu Marius Gabriel îşi pierduse viaţa şi a lăsat în urmă 4 copii. Asta chiar în ziua în care împlinea frumoasa vârsta de 35 de ani.

Un conducător auto de 61 ani, pe fondul unei depășiri neregulamentare, a acroșat un alt autoturism care circulă din sens opus, iar ulterior a intrat în coliziune, pe contrasens, cu alte două autoturisme . În urma evenimentului, a rezultat decesul conducătorului auto vinovat și rănirea a două persoane. Ceilalți conducători auto implicați nu au consumat băuturi alcoolice. În momentul de față, traficul se desfășoară alternativ, pe o singură bandă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.

Autoturismul Opel, vinovat de producerea accidentului mortal

Aşa începea ştirea ce îl ”condamna” pe conducătorul auto aflat la volanul Daciei Duster, Niţă Dorel în vârstă de 61 de ani, conducător auto ce decedase pe loc de altfel. Lumea s-a îmbulzit să-l critice pe ”şoferul teribilist” şi să îl plângă pe cel care se ”prăpădise” într-o altă maşină, preot şi tată a patru copii ce îl aşteptau acasă. Purtătorul de cuvânt făcea astfel o declaraţie ce se baza doar pe supoziţii şi fără să aibă la bază o anchetă a celor întâmplate. Şoferul Dusterului era cel mai inconştient şofer al momentului. Se prăpădise şi el şi nu mai avea cum să se apere, lumea în care păşise nu-i mai oferea posibilitatea asta şi presa îl terfelea oarecum ca fiind vinovatul ce a produs unul din cele mai grave accidente de circulaţie ale anului 2019.

Încă din prima clipă, soţia şoferului aflat la volanul autoturismului Duster, nu a putut crede varianta în care soţul ei ar fi făcut o astfel de manevră greşită, ştiindu-l atât de corect în trafic şi extrem de precaut când venea vorba de o depăşire. Îl cunoştea cel mai bine şi ceva îi spunea că nu el e vinovatul. Aşadar a început o ”cursă infernală” a expertizelor de toate felurile şi o luptă dură a informaţiilor ce trebuiau puse cap la cap cu cea mai mare pricepere.

Ancheta s-a finalizat după luni bune de verificări şi expertize şi rezultatul a şocat pe toată lumea. Adevăratul autor al accidentului soldat cu moartea preotului și a numitului Niță Dorel în vârstă de 61 de ani se numește Păun Tudorel Dănuț (foto) care din start a indus în mod conștient organele de cercetare în eroare în încercarea de a-și ascunde fapta. La ora actuală, se pare că a părăsit țara.

Păun Tudorel Dănuț a fugit din tara.

Păun Tudorel Dănuț, cel vinovat de producerea cumplitului accident a lovit din spate autoturismul Duster condus de Nită Dorel, acesta fiind proiectat pe contrasens unde a lovit frontal autoturismul condus de preotul Bărăscu Marius Gabriel. Încă din primele declaraţii, numitul Păun Tudorel Dănuț a negat că ar fi avut vreo vină şi a afirmat că el însăşi a fost lovit fără să ştie de cine anume.

Soţia şoferului incriminat iniţial de vina producerii accidentului a dorit foarte mult ca familia preotului şi comunitatea să înţeleagă faptul că soţul ei n-a fost un ”criminal” şi nu e vinovatul despre care s-a scris în presa vremii.

Ce uşor poţi deveni vinovatul de serviciu în cazul în care te prăpădeşti şi tu în respectivul accident. ”Mortul e de vină”, cea mai dură declaraţie a celor ce fac astfel de anchete şi investigaţii.

One thought on “Şoc în ancheta accidentului din luna august a lui 2019! Criminalul preotului BĂRĂSCU trăieşte şi a fugit din ţară!

Comments are closed.