Blocurile cu bulină de pe Mărăşeşti….rămân cu bulină!

Mai ţineţi minte tam-tam-ul făcut cu ocazia anunţului legat de reabilitarea blocurilor cu bulină din centrul oraşului, în speţă blocurile 4,7,9,10,12 de pe Calea Mărăşeşti? Se vehiculau sume, termene şi totul părea aranjat de autorităţi.

Ei bine, aflăm acum că acele reabilitări au primit de la buget câte 1.000 de lei, apoi degeaba i-au primit şi pe aceştia pentru că fără acordul tuturor locatarilor, autorităţile nu pot face nimic. Oricum acea mie de lei oferită prin bugetul local nu ar ajunge decât pentru hârtia igienică necesară locatarilor pentru o lună de zile. Rămâne deci un alt proiect tapetat în presa vremii cu mare tam-tam, unul care nu se poate finaliza.

Un sfert din locatarii blocurilor menţionate nu sunt de găsit, aşadar, până nu se va modifica legislația și va fi nevoie de acordul a doar 50% plus 1, nimic nu se poate întâmpla.

Potrivit datelor, pentru consolidarea imobilului Mărășești 4, suma necesară ar fi de 17,2 milioane de lei, pentru nr.7, 17,6 milioane de lei, pentru nr.9, 5,6 milioane de lei, pentru nr.10, 5,5 milioane de lei, iar pentru nr.12, 5,6 milioane de lei.

1 thought on “Blocurile cu bulină de pe Mărăşeşti….rămân cu bulină!

Comments are closed.