Istorie

Lecția de istorie – 1 ianuarie.

Anul Nou – Sărbătoarea Sfântului Vasile.

Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic. Numai că nu a fost întotdeauna așa, deoarece până acum câteva sute de ani, în mai multe țări catolice ale Europei, Crăciunul era prima zi a anului, pe când la unele popoare din emisfera nordică, anul nou începea primăvara, la 1 martie. Stabilirea datei de 1 ianuarie ca prima zi din an a fost realizată de către Papa Inocențiu al XII-lea în anul 1691, el luând această decizie deoarece o mulțime dintre statele pe care le păstorea utilizau deja această dată din motive comerciale.

Pe data de 1 ianuarie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea şi provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sfântul Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină, scrierile sale punând bazele vieţii monahale sistematice, el însușii fiind considerat părintele monahismului oriental.

În anul 364, a fost chemat în Cezareea de episcopul Eusebiu şi a fost hirotonit preot, aducându-şi o contribuţie importantă în lupta împotriva ereticilor arieni. Sfântul Vasile a murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea sa a participat o mulţime de creştini şi păgâni, dovadă a marii sale popularități.

În tradiţia populară, în ziua Sfântului Vasile se fac petreceri şi chefuri, anumite legende spunând că el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi în care să se veselească, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune și de aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura. De altfel, prima zi din an este considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice, existând și o serie de superstiții în acest sens.

Astfel, se spune că primul musafir care îţi intră în casă e bine să fie un bărbat și cum ţi-a fost musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa vei fi, cu îndestulare ori lipsuri, tot anul. Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul şi să aibă spor, în popor există obiceiul ca fiecare membru al familiei să ia în mână o unealtă cu care se lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.

Tot in ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să bei mult vin roșu, existând credinţa că atât vin cât va bea omul în aceasta zi, atât sânge va avea în obraz în timpul anului.