Pensie de la Stat, salariu de la Stat. Peste 20.000 lei lunar pentru directorul Poliţiei Locale.

Aţi auzit cu toţii de proiectul de lege finalizat zilele astea de Ministerul Muncii, proiect ce vrea să interzică cumulul pensiei cu salariul de la stat. În anul 2009, Guvernul Boc a emis o ordonanţă de urgenţă care-i obliga atunci pe cei aflaţi sub incidenţă, să aleagă între pensie şi salariu. În 2014, Guvernul a abrogat acele prevederi ale legii 329/2009, proiectul fiind iniţiat de aleşi ai PSD, dar susţinut de Guvernul de la acea dată.

PSD-ul ştia ce are în ogradă şi n-a putut apăsa pedala de acceleraţie. Foarte mulţi apropiaţi ai politicienilor locali sunt în situaţia cu pricina. Cum să nu-ţi placă pensionarea la 45 de ani, de la Stat, apoi reangajarea tot la Stat, pe salariu frumuşel, în posturile cheie ale administraţiei?

E şi cazul a 6 angajaţi din Poliţia Locală Bacău, în frunte cu directorul Iftene Lucian, cel care încasează lunar, cumulând pensie şi salariu, 20.336 lei. Veniturile din pensie pot fi găsite AICI, şi cele din salariu AICI.

Perfect legal dar imoral părerea mea şi a multor băcăuani. Sperăm că odată cu frâiele Guvernului preluate recent de liberali, să fie corectată această anomalie şi să dispară pensionarii de lux reangajaţi la stat.

Când ne gândim că majoritatea românilor au un venit net de maxim 1.600 lei, privim totuşi cu dispreţ la o sumă de peste 20.000 lei. Sumele astea sunt atât de disproporţionate încât sărăcia se propagă cu viteza luminii. Iftene n-are nici o vină, sistemul ticălos susţinut de PSD în ultimii ani, a creat mediul propice în care pensionarii scoşi pe bandă rulantă din rândurile bugetarilor, să apară pe listele fluturaşilor de salariu ale diferitelor instituţii publice în care au întinerit dintr-odată. Obosiţi de munca depusă până la 45 de ani, au prins mereu putere când au aflat ce salariu pot cumula şi ce viaţă “decentă” pot duce la “bătrâneţe”.

Sperăm ca guvernul Orban să-i pensioneze definitiv pe bugetarii de lux şi să le ofere doar opţiunea locului de muncă în privat. Ar fi mai corect să-şi etaleze talentul acolo.

1 thought on “Pensie de la Stat, salariu de la Stat. Peste 20.000 lei lunar pentru directorul Poliţiei Locale.

Comments are closed.