Ce s-a întâmplat în 3 decembrie…

  •  
  •  
  •  

Evenimente

915: Papa Ioan al X-lea îl încoronează pe Berengario I al Italiei ca împărat al Imperiului carolingian.

1800: Lângă München, armatele franceze conduse de Jean Moreau au repurtat o victorie decisivă în fața unei coaliții austro-bavareze în bătălia de la Hohenlinden din cadrul Războiului celei de a Doua Coaliții.

1818: Illinois a devenit cel de-al 21-lea stat al SUA.

1860: S-a încheiat Convenția telegrafică cu Rusia, prima convenție internațională a Principatelor Unite; a intrat în vigoare la 13 februarie 1862.

1861: Alexandru Ioan Cuza anunță, cu prilejul deschiderii Camerelor, că „Înalta Poartă, precum și toate Puterile Garante” recunosc Unirea Principatelor.

1920: Geneva: Este semnat Protocolul privind constituirea Curții Permanente de Justiție Internațională cu sediul la Haga.

1927: Se lansează primul film cu Stan și Bran, Putting Pants on Philip.

1934: A fost înființat Spitalul de Urgență, actualul Spital de Urgență Floreasca.

1941: Al doilea război mondial: Stalin îi spune lui Wladysław Sikorski că anumiți ofițeri polonezi de pe teritoriul URSS lipsesc, probabil pentru că au evadat în Manciuria. Istoricii vor dovedi mai târziu că ofițerii fuseseră asasinați la ordinul liderului sovietic.

1967: Într-un spital din Cape Town, chirurgul sud-african Christian Barnard a efectuat, cu succes, primul transplant de inimă din lume. Beneficiarul transplantului, Louis Washkansky, un bărbat de 53 de ani, va muri 18 zile mai târziu de pneumonie, din cauza sistemului imunitar slăbit.

1971: Armata pakistaneză a atacat India, declanșând Războiul Indo-Pakistanez din 1971.

1973: Nicolae Ceaușescu ajunge în Statele Unite pentru o vizită oficială. Va fi primit cu toate onorurile posibile. Ceaușescu își dorea obținerea clauzei națiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilități vamale pentru produsele românești importate de SUA. Mai dorea, de asemenea, un credit de 500-600 milioane de dolari, pe termen lung, cu o dobândă de 2%. Creditul, a spus Ceaușescu la Washington, urma să fie folosit de România pentru achiziționarea unor tehnologii americane necesare industriei românești. Va părăsi SUA fără să obțină clauza și împrumutul. (FOTO)

646x404-2

1973: Programul Pioneer: Pioneer 10 trimite înapoi pe Terra prima imagine de aproape a planetei Jupiter.

1976: A avut loc o încercare de asasinat asupra lui Bob Marley. A fost împușcat de două ori însă a cântat în concert două zile mai târziu.

1977: Au fost inaugurate lucrările de construcție a sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin.

1979: Ayatollahul Ruhollah Khomeini devine primul Lider Suprem al Iranului.

Nașteri

1368: Regele Carol al VI-lea al Franței (d. 1422)

1447: Baiazid al II-lea, sultan al Imperiului Otoman (d. 1512)

1596: Nicola Amati, lutier italian (d. 1684)

1857: Joseph Conrad, (Józef Teodor Konrad Korzeniowski) scriitor britanic de origine poloneză (d. 1924)

1886: Karl Manne Georg Siegbahn, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1978)

1900: Richard Kuhn, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (d. 1966)

1933: Paul J. Crutzen, chimist și inginer olandez, laureat Nobel

1948: Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath

1960: Daryl Hannah, actriță americană

1960: Julianne Moore, actriță americană

1965: Katarina Witt, patinatoare germană

1975: Andrei Istrățescu, Mare maestru la șah român

1985 : Amanda Seyfried , actriță americană

Decese

1533: Vasili al III-lea, mare cneaz al Moscovei (n. 1479)

1552: Francisc Xaveriu, misionar iezuit (n. 1506)

1789: Claude Joseph Vernet, pictor francez (n. 1714)

1839: Frederick al VI-lea, rege al Danemarcei și Norvegiei (n. 1768)

1888: Carl Zeiss, inventatorul sticlei Zeiss (n. 1816)

1897: August Winnecke, astronom german (n. 1835)

1919: Pierre-Auguste Renoir, pictor francez (n. 1841)

1937: Attila József, poet maghiar cu tată român (n. 1905)

1944: Petre Grimm, istoric literar și traducător român (n. 1881)

1944: Andrei al Greciei, fiu al regelui George I al Greciei (n. 1882)

1954: Maria Ventura, actriță română (n. 1886)

1987: Dorin Liviu Zaharia, muzician român (n. 1944)

1991: Petre Țuțea, filosof român (n. 1902)

1999: Scatman John, cântăreț american de muzică jazz și rapper (n. 1942)

2014: Corneliu Fânățeanu, tenor român (n. 1933)

Sărbători

Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *