Căruţă pe post de microbuz şcolar. România fericită sau normală?

  •  
  •  
  •  

Ne gândim mereu că nu avem infrastructură, că n-avem apă caldă sau gaz tras până la poartă. Au sărit politicienii cu gura pe ţăranii ce au wc-ul în fundul curţii. Că Uniunea europeană a ordonat să nu mai vadă aşa ceva. Vorbim de reţele wireless gratuite în satele româneşti, vorbim de civilizaţie, de reţele de apă şi canalizare pe uliţele părăsite de românii plecaţi în afară la muncă.

Politicienii se bat cu pumnul în piept că vor să transforme România, într-una normală şi fericită. Cam panii electorale care vorbesc despre sărăcia adusă de politicienii celor 30 de ani de trai după dictatorul împuşcat în decembrie ’89.

În dimineaţa asta, Florina a realizat o fotografie cu nişte copii ce mergeau spre şcoală, transportaţi fiind de o căruţă. În comuna Odobeşti, satul Tisa Silvestri, există un singur microbuz şcolar ce transportă 60 de elevi ce locuiesc în afara satului. Cei din sat, chiar dacă locuiesc la 2 km distanţă, sunt aduşi la şcoală cu o căruţă.

Asta e imaginea României anului 2019 şi noi ne amăgim cu moţiuni de cenzură ce aduc la guvernare politicieni ce promit minuni. Nu ne dorim minuni domnilor, ne dorim decenţă şi normalitate. Ce vedem în fotografia asta e departe de cele menţionate. E o Românie tristă, una sărăcită de politicieni corupţi şi una care pune pe tapet doar promisiuni.

O fi asta România fericită? Dar cea normală? Mai avem şanse să ne revenim?

Pe o astfel de vreme ceţoasă şi rece, copii de clase primare îndură frigul în căruţă pentru a învăţa carte. Cum merg deputaţii la serviciu? Cu maşina de lux şi cu şofer? Revoltător. Şi-ţi vine să le arzi una ăstora care se bat pe ciolan…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *