„E rușinos să nu știi să traversezi strada”, campania celor de la Atenție Poliția Bacău.

  •  
  •  
  •  

Pornim o campanie de informare: „E rușinos să nu știi să traversezi strada” deoarece observăm că unii adulți au uitat ori refuză să-și amintească aceste reguli.

Astăzi discutăm despre traversarea străzii, din punct de vedere legal dar și moral.

Legal: Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la coltul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.

Moral: pietonii, fie pe trecerea pentru pietoni, la colțul intersecției ori în mijlocul câmpului, la traversarea străzii, trebuie să se ASIGURE că nu se apropie niciun vehicul și că poate traversa drumul public fără să se expună vreunui pericol.

știți persoane cărora le-ar prinde bine aceste informații, distribuiți-le postarea.
Niciodată nu e târziu să înveți să traversezi strada!
Campanie desfășurată de Atenție Poliția Bacău împreună cu Atenție Poliția Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *