Sărăcie de lux pentru o familie cu 4 copii din Beneşti. Patul din scânduri ne-a şocat.

  •  
  •  
  •  

O dimineaţă de noiembrie a naibii de rece, vântul părea că nu te lasa deloc în pace. Am ieşit din casă şi urma să mă întâlnesc cu cei doi Marian, prietenii ce trebuiau să mă însoţească la o familie nevoiaşă din satul Beneşti, comuna Stănişeşti. Ne-a povestit despre ei un băcăuan ce mai trece din când în când la bunici în acest sat. “Ştiu că prietenii voştri au sărit în ajutorul multor familii şi m-aş bucura dacă aţi putea întinde o mână şi celor 4 copii din satul bunicilor mei”, ne-a spus Marian P.

Aşadar, după întâlnirea de la ora 8.00 am pornit la drumul lung de 68 de kilometri ce trebuia să ne ducă la destinaţie. Ajungem în faţa porţii şi îl găsim pe tatăl copiilor trebăluind la un cazan. E meşter în reparaţii şi un vecin i l-a adus. Mama, Felicia, se afla cu cei 4 copii în casă. Cuprins de frigul de afară caut să intru mai repede în casă. Deşi în sobă ardeau lemnele, camera dădea senzaţia de un frig mai napraznic că afară, faptul că locuinţa nu e izolată şi n-aveau duşumea contribuind la asta.

Pe patul făcut din ţeavă şi scânduri, acoperit cu nişte saltele, dormea un puşti de un an şi ceva şi alţi 3 copii ne priveau curioşi. Îi salutăm şi facem cunoştinţă cu fiecare după care aruncăm o privire prin cele 2 camere. Mobilierul aproape că e inexistent, curăţenia la loc de cinste atât cât permite sărăcia în care trăiesc.

“Am ridicat casa singuri şi tot ce vedeţi în jur e făcut de mâna noastră atât cât ne-am priceput”, ne spune tatăl. “Nu avem ajutor social şi Felicia încearcă să se angajeze la Agricola Internaţional, vineri aşteaptă rezultatele analizelor medicale pe care le-am făcut şi eu în trecut dar m-au găsit cu hepatită”, continuă să ne povestească tatăl.

Împărţim cele câteva dulciuri aduse copiilor şi după ce ne mulţumesc respectuos, încep să mănânce. Frigul din cameră nu pare să-i deranjeze şi încep să ne povestească că nu mai au televizor de 3 zile pentru că s-a defectat. Când ajungem la încălţăminte, privim spre ceea ce ei numeau “de bună pentru mers la şcoală” dar nu ne venea să credem că arată în aşa fel. Sărăcie de lux i-am zis eu. Şi îmi duc gândul din nou către copiii noştri care strâmbă din nas la diferite tipuri de mâncăruri, dorind o anume gamă de încălţări şi un ghiozdan neapărat cu un personaj preferat. Şi le zic mofturi…

Familia Pavelescu ar avea nevoie de orice, cumva de la zero. N-au maşina de spălat, n-au frigider, n-au aragaz, n-au televizor şi nici un şifonier pentru haine. Nici jucării multe n-am zărit şi nici vreun zâmbet de fericire în ochii celor 4 băieţi de 1 an, 4 ani, 6 ani şi 8 ani.

Ce spuneţi? Merită să ne mobilizăm pentru ultima oară anul ăsta înaintea Campaniei “Moş Crăciun vine la tine”? Pentru informaţii ne găsiţi pe facebook, Marian Grăjdeanu şi pagina de facebook “Vreau să Ajut Bacău”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *