Consilierii PSD în opoziţie totală cu primarul Cosmin Necula! Acuzaţii şi degete arătătoare.

  •  
  •  
  •  

În şedinţa CL de ieri, consilierii locali şi-au arătat dintii spre Cosmin Necula, Primarul Municipiului Bacău şi astfel, pe ultima sută de metri, nu mai sunt de acord cu absolut nimic din ceea ce vrea să schimbe acesta. Fie că-i vorba de noua organigramă propusă, de mărirea preţului la gigacalorie sau despre cumpărarea unui nou sediu pentru administraţia locală, aceştia spun un “nu” hotărât.

Aleșii băcăuanilor trebuie să servească interesele băcăuanilor. Pornind de la acest principiu, consilierii locali ai PSD se raportează politic cu onestitate la interesele cetățenilor pe care îi reprezintă în cadrul Consiliului Local (CL) Bacău.” au spus consilierii pe facebook.

Nu suntem de acord cu schimbarea organigramei înainte cu 6 luni de terminarea mandatului. Acest lucru trebuia făcut în primele 6 luni!” au completat declaraţia cei din tabăra PSD.

Că sunt acţiuni de lăudat sau de blamat, acestea trebuiau să aibă loc din prima zi de mandat, lucru scris mereu de mine aici. Să-ţi arăţi bărbăţia în ultimele luni e prea târziu. E greu să îţi arăţi bunele intenţii în mijlocul unui scandal în interiorul partidului ce te-a susţinut până acum şi la capătul unei administraţii după care nu se vede nimic.

La şedinţa de ieri, consilierii PSD i-au spus lui Cosmin Necula că a adus Bacăul în faliment! Serios? Oare de unul singur? Nu cumva, falimentul a fost produs de întreaga echipă managerială ce la înconjurat pe acesta? Să strigi “hoţul” după ce ţi-ai umplut traista e ca şi cum ai încerca să ne explici că ai inventat apa caldă.

Eu zic să îi propuneţi lui Necula să-şi de-a demisia şi voi toţi să-l urmaţi. Toţi neică…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *