ZidART a ajuns la Asociația Betania!

Proiectul ZidART, implementat de Asociația Ingenious Drama, a poposit și în curtea Betaniei. O lucrare murală de mari dimensiuni va transmite mesajul de solidaritate al organizației noastre în cadrul unei inițiative minunate de scoatere a Bacăului din amorțeală prin lucrări de artă urbană.

Solidaritate este valoarea pe care artistul român Andreea TOMA ne-o propune pe peretele celor de la Asociaţia Betania. Cei 50 de mp sunt realizaţi integral cu vopseaua Airlite purificatoare de aer.

„Fiecare beneficiar al Betaniei reprezintă o provocare, și aceasta pentru că nu există două cazuri identice. Copiii cu tulburări din spectrul autist, de exemplu, au manifestări diferite și au nevoie de programe personalizate. Tinerele din cadrul Centrului de Integrare a Tinerilor sunt cazuri sociale distincte, fiecare are particularități și nevoi aparte, ceea ce implică, din nou, abordare personalizată din partea colegilor noștri.
Lista exemplelor poate merge practic la nesfârșit, pentru că în aproape 25 ani de activitate Betania s-a confruntat cu sute de situații inedite, de provocări. Într-un fel, tocmai aceste provocări sunt cele care ne fac să mergem mai departe, să găsim soluții, să ne adaptăm, să creăm alternative.” a declarat Președintele Asociației Betania André Muit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *