La mulți ani Bacău!

Astăzi se sărbătoresc 611 ani de la prima atestare a orașului Bacău.

Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5.000 de ani în urmă. În perimetrul Pieții Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala. Obiect folosit la vânătoare în imprejurimile care atunci erau acoperite de păduri. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în valea localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Margineni.

La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului – Cultura Monteoru. Un strat gros de mâl a păstrat pentru eternitate, dovada marilor cataclisme care au modificat relieful. O alta așezare, de data aceasta, fiind identificată ca, aparținând epocii bronzului târziu – Cultura Noua a fost scoasa la lumina în perimetrul Precista.
Mai multe fragmente de ceramică din secolulVI – V î.Hr., atestă o așezare hallatattiană pe actuala stradă Bradului, după cucerirea Daciei de către romani a rămas în afara granițelor Imperiului Roman, ca fiind locuită de Carpi. Acestia vor fi în legatură permanentă cu Imperiul Roman, fapt ilustrat de numeroase descoperiri arheologice, constând în ceramică, monede și obiecte de podoabă.

O altă așezare din secolele IV-V d.Hr., compusă din șapte locuințe a fost cercetată în zona Curții Domnești. Fiecare locuință are o incăpere cu pereți din bârne și un cuptor de ars ceramică. S-a găsit ceramică lucrată cu roata, dar și cu mâna, precum și o fibulă de bronz. Putem considera că aici era o comunitate sătească autohtonă continuotoare a comunității daco-romane.
Despre aceste popoare care au migrat pe aceste teritorii apar primele informatii ca la sfârșitul secolului al- IX-lea, in regiunile de câmpie ale Moldovei de Sud, dar și în Muntenia și Transilvania, se așează un popor al cărui nume face istorie: pecenegii. Vor sta neclintiți aproape două secole, apoi vor fi alungați peste Dunăre de un alt popor, cumanii. Pentru cumani Bacăul (Bako este un nume peceneg dar și cuman) este locul ideal pentru creșterea cailor, lucru foarte necesar lor. În anul 1223, la Kalka, vor fi risipiți in urma bătăliei cu tătarii și cei ce au scăpat cu viața, s-au retras în ținuturile dintre Nistru si Carpați. In anul 1241, tătari pârjolesc și regiunea de la nord-est a Bacăului iar pe șoseaua națională dintre Bacău-Bârlad, între satele Traian și Secuieni, jud. Bacău, se bănuiește existența unui mormânt cuman .

Cumanii mai importanți erau înhumați alături de câțiva oșteni apropiați (îngropați de vii sau după sinucidere) și alături de calul preferat. Peste mormânt se ridicau movile mari de pământ.
Pentru prima data este mentionat orasul Bacau in anul 1399 .O alta scriere aparuta mai tarziu apare prima atestare a orasului Bacau pe timpul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408.
Cercetătorul Ștefan S. Gorovei, demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391-1432 în timpul domniei lui Petru I Mușat. În anul 1399 orașul este menționat în documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. În anul 1409 studia la Cracovia, studentul băcăuan Gregorias de Bachwya care ceva mai târziu, în 5 martie 1431, localitatea este numită civitas Bako.

La sfârșitul secolului al- XIV-lea Bacăul era bine închegat ca așezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante. Reședința Domnească din vremea lui Alexandru cel Bun corespunde perioadei în care acesta a avut-o de soție pe Margareta de Losoncz, fiica voievodului Ladislau de Losoncz.
Orașul Bacău a fost ocupat în noiembrie 1467 de oștile maghiare conduse de Matei Corvin, cu o lună înainte de Bătălia de la Baia. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un punct de vamă. În secolului al -XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, celebre monumente istorice.

În anul 1607 papa Paul al V-lea a înființat Episcopia de Bacău, ca episcopiei sufragană (subordonată) Arhiepiscopiei de Kalocsa. Catedrala episcopală, dedicată Sfintei Maria, a suferit importante stricăciuni cu ocazia inundațiilor din anul 1676. În locul vechii catedrale a fost construită în anul 1839 Biserica romano-catolică Sfântul Nicolae din Bacău.
In anul 1864 când a fost înființat, județul Bacău era un județ de frontieră. Se învecina cu Transilvania (ce făcea parte atunci din Austro-Ungaria) și cu județele românești Neamț, Roman, Tutova, Tecuci și Putna. Județul se întindea de la șesul Siretului până pe crestele munților Carpați, cuprinzând valea de jos a Bistriței și aproape întreg cursul Trotușului.
In anul 1892, județul Bacău era împărțit în 8 plăși: Siretul de Sus cu reședința la Secuieni, Siretul de Jos cu reședința Părincea, Bistrița de Sus cu reședința Gârleni, Bistrița de Jos cu reședința Valea Seacă, Trotușul cu reședința Târgu Ocna, Tazlăul de Sus cu reședința Scorțeni, Tazlăul de Jos cu reședința Valea Rea și Muntele cu reședința Moinești. Județul avea 2 comune urbane, 87 comune rurale formate din 405 sate. Orașele județului erau Bacău și Târgu Ocna .

După anul 1918, se situa în partea central-estică a României Mari, în centrul regiunii Moldova. Teritoriul lui cuprindea partea centrală din actualul județ Bacău. Se învecina la vest cu județele Trei Scaune și Ciuc, la nord cu județele Neamț și Roman, la est cu județele Tutova și Tecuci, iar la sud cu județul Putna.
La sfârșitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca așezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante .
Important centru comercial și vamal, prin tradiție dar și ca urmare a dezvoltării sale economice treptate, Bacăul apare frecvent menționat ca târg în secolele XVII-XVIII în diferite documente, având și rol de târg domnesc, iar în primele decenii ale secolului al XIX-lea se situa între orașele de frunte ale Moldovei (în 1864 figurează ca oraș pe harta Partenie-Dubău).
Dacă la 1821 Bacăul număra puțin peste 1.000 de locuitori, ulterior s-a înregistrat o creștere demografică constantă. Creșterea numărului de locuitori a avut la bază, cu precădere, fenomenul imigrației evreiești din prima jumătate a secolului al XIX-lea, dublat, în intervalul 1859-1899, de procesul exodului rural generat de industrializarea localității .
In ce privește dezvoltarea industriei, amintim ca repere: fabrica de hârtie ”Letea” construită în 1881, fabrica de bere construită în 1867, fabrica de cărămidă construită în 1870, o tipografie.

În timpul Primului Război Mondial aici s-a aflat comandamentul Armatei a II-a Române, cantonat în Casa Anania, din strada George Bacovia.
În perioada interbelică Bacăul se dezvoltă din punct de vedere urbanistic, fiind, după București, al doilea oraș asfaltat din vechiul Regat.
A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. La recensământul populației din anul 2011 Bacăul număra 144.307 locuitori.
Situat în centrul Regiunii Nord-Est, Bacăul de astăzi se distinge prin industria aeronautică, alimentară, prin piața materialelor de construcții, industrie IT.

Sursa: Turist prin Judetul Bacau/facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *