Primăria Bacău aproape de faliment! Putem intra în istorie!

Primăria Bacău e datoare cu peste 7 milioane lei doar pentru buba de la Insulă. Doar pentru asta. Plus alte datorii, cheltuieli şi rate ce le plătesc la bănci.

Ştiţi cum e situaţia aia în care primiţi 5 lei salariu şi ai facturi de 8 lei? E un fel de intrare “somptuasă” în colaps. Te apuci de păr, îţi vine să ţi-l smulgi şi nu ai ce soluţii să mai găseşti. Nu-i aşa că apelezi la cei 3 lei puşi deoparte pentru a-ţi schimba mobila veche de 30 de ani? În cazul ăsta rămâi într-un fel în chiloţi, ba mai mult în nişte chiloţi rupţi. Adio investiţii şi ceva nou în casă. Deşi ai promis copilului un birou nou pentru a-şi face lecţiile.

Cam asta se întâmplă în Primăria Bacău în anul de graţie 2019. Colaps! Faliment administrativ! N-au bani nici de trecut strada cum spunem noi prin cartier. Ăştia au urlat mai bine de 3 ani că sunt bani de investiţii şi să avem răbdare. Am avut până au întors buzunarele pe dos şi sunt la vedere.

De unde au tăiat băieţii? De la Spital în primul rând, 5 milioane lei. Da! Veţi spune că în campanie se afişau în curtea spitalului şi promiteau marea cu sarea. Uite că acum taie tot. Nu mai sunt bani. Apoi au tăiat fondurile pentru racordarea caselor Habitat for Humanity la apă+canal. Mai găsesc vreo 3-4 investiţii pentru care se băteau cu pumnul în piept până mai ieri şi vor reuşi să plătească bubele. Ce se întâmplă după? Haos!

Ne mai mirăm de spoiala dată străzilor cu care se lăuda administraţia că le-a refăcut? Să n-o facem, să înţelegem că ăsta e rezultatul administraţiei dezastruoase PSD din 2016 până acum.