Comunicat de presa

Înălțarea Sfintei Cruci la Ungureni

Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi și mai importante dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci a fost marcată într-un mod aparte de locuitorii comunei Ungureni. Grație eforturilor conjugate ale primarului Vasile Bibire și a echipei de consilieri locali, a fost sfinţită şi aşezată pe cea mai înaltă colină a comunei – Dealul Bibireștilor – o cruce de fier de peste 25 de metri, care a finalizată după mai bine de opt ani de la demararea lucrărilor.

Cum o asemenea sărbătoare de suflet pe care o cinstim în post și rugăciune nu poate să aibă loc fără a aduce un pios omagiu eroilor neamului căzuți pe câmpurile de luptă, autoritățile locale au amplasat pe frontispiciul Sfintei Cruci două plăci comemorative cu eroii din comună căzuți la datorie în cele două conflagrații mondiale.

Manifestarea a fost completată de un alt eveniment important și anume inaugurarea și sfințirea bazinului de apă și a unui sistem de alimentare cu apă potabilă lung de peste 8 kilometri, care va deservi peste o mie de săteni din Bibirești.

Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Pr. Costică Busuioc, protoiereul Protopopiatului Bacău. La această manifestare de suflet au participat, alături de zeci de credincioși, deputatul Ionel Floroiu, noul subprefect de Bacău, Paul Cotîrleț, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Silviu Ionel Pravăţ, precum şi fostul prefect Dorin Constantin Pocovnicu, actualul director de dezvoltare a Aeroportului Internaţional ”George Enescu” Bacău.

Despre simbioza dintre Înălțarea Sfintei Cruci și jertfa eroilor patriei a vorbit generalul de flotilă aeriană, Vasile Florea.

Comunicat Consiliul Judetean Bacau