Ultimele temperaturi de vară! De miercuri, rãcire accentuatã!

Mâine
Vremea se va rãci în jumãtatea de nord a ţãrii, unde valorile termice se vor apropia de cele normale pentru aceastã perioadã şi se va menţine mai caldã decât în mod normal în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare dupã-amiaza şi în prima parte a nopţii, când trecãtor va ploua în zona Carpaţilor Orientali, pe arii restrânse în Moldova, izolat în Maramureş, Crişana, Transilvania, iar în a doua parte a intervalului posibil şi în Muntenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, dar local şi în restul zonelor, în special în est şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în nordul Moldovei şi 32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 4 grade în depresiuni şi 18 grade pe litoral. La începutul şi la sfârşitul intervalului, cu totul izolat, vor fi condiţii de ceaţã.

Duminică
Vremea se va rãci şi în jumãtatea de sud a teritoriului, astfel cã, la nivelul întregii ţãri, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între 20 şi 30 de grade, iar cele minime între 0 grade în estul Transilvaniei şi 17 grade pe litoral.

De miercuri un val de aer mai rece va cuprinde treptat regiunile din nord-vest, centru, nord şi nord-est. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în jumătatea nordică a teritoriului, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în nordul țării și în general deficitar în regiunile extracarpatice, mai ales în zonele sud vestice. În rest cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale ale perioadei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *