Obiectiv, Bacăul! Palatul Ghika din Comăneşti.

Palatul Ghika-Comăneşti a fost construit în anul 1890, în stilul baroc târziu şi eclectic, de meşteri italieni, sub îndrumarea arhitectului Albert Galleron, la comanda proprietarului moşiei, Dimitrie Ghika (1839-1923), doctor în drept al Universităţii din Berlin, prefect de Bacău, deputat în Parlamentul României şi magistrat, dar în acelaşi timp un pasionat explorator şi geograf. A fost conducătorul expediţiei din Somalia (Africa) în anul 1895 împreună cu fiul său Nicolae, de unde a adus nenumărate trofee zoologice şi botanice pe care le-a donat Muzeului de Ştiinţe Naturale Grigore Antipa din Bucureşti.

Palatul a fost reşedinţa de vară a familiei boiereşti. Palatul Ghika cuprinde 22 de încăperi mari, pe două nivele, în mijlocul unui splendid parc. Palatul şi Parcul Ghika au aparţinut familiei Ghika până în 1946, când au fost naţionalizate de statul comunist. În anii 1950-1953 aici a funcţionat o „Scoală medie profesională“. Ulterior, imobilul a devenit şcoală generală. Din 1970 până în 1983 aici a funcţionat „Casa Pionerului“. Tot în anii 80′, Palatul Ghika a intrat într-un amplu program de restaurare.

De pe 1 decembrie 1983 aici a fost înfiinţat „Muzeul de etnografie şi artă Dimitre Ghika Comăneşti“. În anul 1988, palatul a fost transferat Muzeului judeţean, care a organizat, într-o aripă, expoziţia etnografică şi de artă populară din zona Trotuş, deschisă în 1989, iar în anul 1995 expoziţia de artă plastică românească contemporană. În prezent muzeul funcţionează în subordinea Consiliului Local al oraşului Comăneşti. Palatul a fost revendicat de urmaşi ai lui Dimitire Ghika după 2005 şi câştigat în instanţă în anul 2012 de domnul Paltin Sturdza. În prezent Muzeul de etnografie şi arta Dimitrie Ghika a fost cumpărat de UAT Comanasti cu suma de 500.000 de euro .

Colecţia, realizată de etnograful Dorinel Ichim şi muzeografa Steliana Roşu, cuprinde obiecte privind ocupaţiile tradiţionale din zona Trotuş şi obiceiurile de iarnă din aceeaşi zonă, meşteşuguri, industria casnică, ţesături de interior, costume tradiţionale. Colecţia de artă contemporană românească include lucrări de Ilie Boca, Sabin Bălaşa, Gheorghe Velea, Aurel Stanciu şi alţii. Muzeul s-a îmbogăţit recent cu o colecţie de trofee de vânătoare, goblenuri cu teme cinegetice şi alte obiecte legate de vânătoare, donaţie a unui medic local.

În momentul de faţă ansamblul Parcul/Palatul GhiKa este proprietatea Oraşului Comăneşti deoarece a fost cumpărat de UAT Comăneşti cu suma de 500 000 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *