Ratinguri locale în mintea unora sau a altora. Depinde de unde îţi încasezi salariul.

Dacă tot e la modă impactul politicienilor pe la diferitele bule de interacţiune ale presei/blogerilor sau alte module de media politică, mă gândeam să privesc şi eu puţin peste cifrele enunţate de Aghiuţă şi mai apoi de Marius Apostol/Mesagerul FM. Şi am început să derulez prin istoria mai multor transmisii live ale diferitelor “trusturi” de presă pe unde am găsit politicieni invitaţi.

Dau de o emisiune a lui Apostol, pe când era la Euro Tv, una în care (din greşeală) l-a invitat pe traseistul Mihai Platon care nici nu mai ştiu în ce curenţi politici activează, observând cifra 1.066. Vizualizări. Om de radio, om politic, plus televiziune şmecheră face ditamai ratingul de 1000 vizualizări.

Probabil că pe FM nu atinge nici mia asta. I-am mai explicat lui Marius că un smartphone şi net e în dotarea tuturor claselor sociale din zonă, inclusiv ţăranul din Cuca Măcăii, nu mai zic de asistaţii social şi lucrătorii de la spaţii verzi. Nu i-am văzut pe ăştia ascultând un post de radio vreodată şi nici nu-i voi vedea. În coada de mătură stau şi butonează online-ul.

Se dă un alt exemplu, o emisiune marca DeBacău cu ditamai Ludovic Orban invitat, vreo 900 de vizualizări. Cu câteva săptămâni în urma venise Tăriceanu şi a obţinut vreo 250 de vizualizări.

Partea frumoasă e aia în care Marius vorbeşte despre “vizoalizarile” de la Radio Easy în care venise Dan Barna. Pentru că nu trebuia să se observe cele 2.646 vizualizări pe live, Marius Apostol face print pe youtube, unui cadru al aceleaşi emisiuni repostate de Avram pe canalul propriu. Trebuia să se vadă acele 150 de vizualizări. Pro bono, Marius vorbeşte despre ratingul altor posturi locale în numărul de vizualizări totale şi despre Radio Easy în numărul maxim de telespectatori într-un anumit moment, anume 20. Echidistant aş spune. El cu siguranţă însă cine l-a îndrumat să facă asemenea comparaţii aiurite nu prea e. Emisiunile cu politicieni de la Radio Easy au depăşit şi 5.000 de vizualizări, chiar şi la momentul colaborării mele cu ei, online-ul fiind la îndemână comparativ cu Tv-ul local ce nu e difuzat pe reţelele de cablu şi posturile fm ce necesită un aparat de radio. Apropo, ascultă careva radio în maşină, acasă sau la muncă? Mesagerul FM? Rupeţi facebook-ul pe telefon în schimb… 🙂

Ne vorbeşte apoi Marius despre impactul unui promo postat pe facebook de Mesagerul Fm. Un număr ce nu e realmente ceea ce reprezintă cantitatea de ascultători ci doar impactul vizual care nu are legătură cu numărul persoanelor ce ascultă radio. Mai ales emisiuni politice pe radio. Deşi nu recunoaşte, televiziunea locală şi radioul e mort de mult şi spun asta din păcate pentru că ar fi fost bine să fie prezent în cât mai multe case. Reţeaua facebook însă a ajuns la cote “alarmante” şi acaparează tot publicul ascultător/telespectator din Bacău.

Marius ştie că în joacă, eu şi Gabriel Bălan facem nişte emisiuni sau vrem să credem că sunt nişte emisiuni în care au fost prezenţi şi politicieni sau subiectele au fost către politica locală. Comparativ cu acel promo în care ne vorbeşte de 3.000 i-aş arăta un impact de 10.000 făcut de Urban Bacău. Sau impactul acelui promo al lui Cojocărescu de la Radio Easy ce a depăşit mult 25.000. Dacă spun “Bună dimineaţa” într-un simplu text pe pagina Urban Bacău, ajung să am mai bine de 3.000 impact, ceea ce spune mult despre politica ascultată la Mesagerul FM.

Dar ca să fie mai elocvent, îl rog pe Marius să privească imaginea de mai jos…Cifrele astea sunt obţinute fără a avea tehnică de sute de milioane şi susţinere financiară puternică. Un aparat foto dslr şi multă muncă de teren aduce uneori mai multe rezultate decât 5 trepiede într-un studio complex.

Cam ăsta e impactul Mesagerul FM în Bacău deocamdată, tu rămânând băiatul capabil ce poate modera o emisiune radio şi pe un post naţional, părerea fiind sinceră. Cifrele de care ţi-am vorbit vor doar să ilustreze ce înseamnă “singurul radio fm local” aşa cum şi “singurul ziar tipărit în judeţ” înseamnă în plan local.

Pe de altă parte, există loc sub soare pentru orice radio, televiziune sau trust de presă, există loc în spaţiul online pentru încă 100 de oameni care vor să dezbată politica şi nu poţi compara ratingul de la fiecare post în parte cum nu poţi compara ratingul fiecărui politician.

Spui la final: “Să menționăm că audiența celor prezentate mai sus este dată de rețelele de socializare, excepția fiind singurul radio din Bacău care are audiență atât din online cât și din FM!”

Care e audienţa în online a Mesagerului? 🙂 Emiteţi online?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *