Pareri

Decolmatare finalizată, ecluză oprită, interzis presei pe şantier! Transparenţă ce să mai…

Pentru că am citit doar „Poveşti Nemuritoare” şi vreo două reviste de sport în copilărie, înţeleg mai greu lucrurile care se petrec în 2019. Nici nu poţi pune în balanţă cele două lucruri, poate doar faptul că tot „poveşti” se numesc şi întâmplările astea din 2019.

Ieri, tămbălău mare pe faleza Insulei unde băcăuanii aşteptau să vadă dacă dau drumul la baraj pentru a se umple lacul şi în final, pe la 18.00, au dat drumul la una din ecluze, în aşa fel încât să nu facă prea mari valuri. Firicelul de apă care ieşea părea să umple lacul în vreo lună de zile şi nicidecum în 7 zile cum spunea tovarăşul Benea ieri. Dis de dimineaţă trec prin zonă şi observ că prin ecluză dacă mai ieşeau câteva „mustăţi” de apă şi aproape că părea închisă. Mă dumiresc în momentul în care privesc în dreapta şi observ utilajele rulând de zor prin albia Bistriţei, ăştia mai au ceva de treabă şi se tem de apă. Dacă ai anunţat ieri finalizarea decolmatării şi dai drumul la apă în albia lacului, de neînţeles cum utilajele mai trebăluiau prin albie.

Nu pot înţelege decât faptul că orgoliul tovarăşului a debitat o prostie şi prostia a vrut să fie motivul pentru care băcăuanii să-şi închipuie că ăsta s-a ţinut de cuvânt. În momentul în care ieri dimineaţă camioanele cărau încă aluviuni şi porţiuni mari de stuf înalte de circa 2 metri au rămas în albia lacului, tu urlând pe facebook că ai finalizat lucrarea şi trebuie să aplaudăm, e ca şi cum Necula, celălalt tovarăş „urecheat” de europarlamentar ar fi inaugurat Insula şi băcăuanii s-ar fi plimbat printre sacii de ciment, bucăţile de pavaj sau scândurile nemontate încă.

Aflu astăzi că cineva din presa locală, una care nu serveşte la fileu comunicatele de presă pupincuriste date de administraţie, ar fi vrut să aibă acces pe Insulă pentru a prezenta situaţia reală. Refuzul a fost prompt, mai promt decât cei 91% socotiţi de şeful SSPM-ului, Zaharia. Zaharia a refuzat în momentul în care putea afişa transparenţa şantierului şi aşa destul de blamat. Îi mai înţelege careva pe ăştia?