Politica

Adio Alianță! ALDE a votat ieșirea de la guvernare!

ALDE va ieși de la guvernare, decizia fiind luată luni după-amiază, în ședința Biroului Politic al formațiunii. Anunțul a fost făcut de liderul partidului, Călin Popescu Tăriceanu, care a menționat că decizia implică demisia celor 4 membri ALDE din Cabinetul Dăncilă, iar cei care nu se vor supune, vor suporta consecințele, adică excluderea din partid. Liderul ALDE a mai spus că parlamentarii partidului vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului anunțată de PNL.

De asemenea, Tăriceanu a anunțat o alianță electorală cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta, pentru susținerea candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale.
Liderul ALDE a mai spus că partidul său a decis ruperea coaliției cu PSD pentru că nu poate cauționa în continuare măsuri precum Ordonanța de Urgență 114 sau construcții bugetare nefuncționale, el invocând un blocaj în coaliție atât la nivel local, cât și la nivel central.

Decizia ALDE implică demisia din Guvern a celor 4 miniștri ai partidului – ministrul de Externe, Ramona Mănescu, ministrul Energiei, Anton Anton, Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, și ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie. Ministrul de Externe Ramona Mănescu nu va demisiona însă și va rămâne în Cabinetul Dăncilă, în pofida deciziei de ieșire de la guvernare a formațiunii, au declarat surse politice pentru HotNews.ro. Întrebat despre acest lucru, Tăriceanu a spus că nu are informații, dar că miniștrii care vor refuza să demisioneze vor suporta consecințele, adică vor fi excluși din partid.
Principalele declarații ale liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu:

  • Azi dimineață am avut o întâlnire cu doamna premier Dăncilă, pentru a discuta în legătură cu salvarea situației, cu rămânerea sau părăsirea coaliției de guvernare. Am așteptat de la doamna premier să îmi spună dacă are un plan articulat de relansare a guvernării, care să presupună un nou program care să fie aprovbat de parlament, o nouă echipă restructurată, un număr de secretari de stat reduși la jumătate, o proiecție pentru o nouă rectificare bugetară
  • La toate aceste întrebări așteptam un răspuns favorabil, în sensul necesității acestor măsuri pentru continuarea guvernării și nu am avut nicio contrapropunere.
  • Colegii au luat decizia de a se renunța la continuarea guvernării alături de PSD
  • Nu este o decizie ușoară, însă guvernarea nu poate rămâne în reperele defensive de până acum, noi nu putem să cauționăm în continuare măsuri care nu au o bază corectă, cum a fost OUG 114, nu putem merge mai depate cu construcții bugetare care constatăm după jumătate de an că nu se pot derula așa cum ne-am imaginat
  • Nu putem cauționa în continuare măsuri cu care nu suntem de acord și acest lucru l-am constat atât la nivel local, cât și la nivel central. 
  • Am constatat că coaliția funcționa defectuos și la nivel local, și la nivel central
  • Am încercat vreme îndelungată să credităm acest guvern penbtru că am considerat ca e nevoie de o anumită stabilitate politică si nu am obiceiul să fac opoziție în cadrul Guvernului
  • De aceea, cred că este mai corect să ne despărțim civilizat și să urăm doamnei prim-ministru misiune ușoară. Noi vom trece în opoziție
  • Am anunțat la candidatura la prezidențiale pentru a nu se mai spune că intenția noastra de părăsire a coaliției de guvernare este bazată pe decizia PSD de a-și desemna candidat propriu la prezidențiale
  • Luni îmi voi anunța demisia din funcția de președinte al Senatului
  • Le-am propus colegilor să susținem candidatura lui Mircea Diaconu. Suntem dispuși să-i acordăm sprijinul logistic pentru a-și derula campania
  • Am discutat acest lucru și cu Victor Ponta și a fost și el de acord să susțină candidatura lui Mircea Diaconu, care este foarte mobilizat pentru această bătălie

Întrebări:
Despre informațiile că Ramona Mănescu nu va demisiona

  • Am decis retragerea tuturor miniștrilor din Guvern. Cei care nu vor respecta decizia vor suporta consecințele – excluderea din partid. Eu nu am astfel de informații.

Despre moțiunea de cenzură anunțată de PNL

  • Vom face ceea ce face orice partid de opoziție. Nu o să votăm pro Guvern. Partidul de opoziție votează moțiunea împotriva Guvernului

Despre declarațiile premierului Viorica Dăncilă

  • Este foarte amabilă doamna Dăncilă, face un apel la racolarea membrilor noștri
  • Observ că i-am propus să aibă curajul să vină în Parlament cu restructurarea și mi-a spus că nu poate, că nu are curajul

Despre retragerea candidaturii sale la Cotroceni

  • Evaluările făcute cu colegii mei au demostrat că este mai degrabă o așteptare pentru un alt tip de candidatură și am vrut să demonstrez că nu candidatura la prezidențiale este cea cere ne desparte de PSD. Uite că sunt alte considerente.
  • Am văzut că circulă o serie de întrebări cu privire la o înțelegere tacită între palate. Mi-au ridicat niște semne de întrebare
  • Dacă nu ai încredere în partenerul de coaliție, lucrurile nu pot să funcționeze
  • Încrederea a fost grav zdruncinată de o serie de decizii fără consultarea mea, dar cu consultarea președintelui, existând se pare o agendă dublă

Despre OUG 114 

  • Are o serie de prevederi pe care le-am criticat , dar sunt și unele care trebuie să rămână. Cred că se poate modifica OUG pentru a se elimina aceste prevederi și acesta este rolul Parlamentului.

Sursa: hotnews.ro