Pareri

Mutăm Primăria pe strada 9 mai? Imobilul scos la vânzare de BCR ar fi perfect, spune edilul.

Faptul că actualul sediu e subdimensionat şi nu mai face faţă actualelor cerinţe vizavi de o astfel de instituţie, e cunoscut. Că ultimul edil n-a reuşit să repare nişte amărâte de trepte de la intrare sau să schimbe geamurile sparte de la etajele superioare, e din nou cunoscut. Că au acoperit în preajma sărbătorilor de iarnă imobilul cu tot felul de instalaţii şi cârpe astfel încât să mai ascundă din starea jalnică a clădirii e iar cunoscut.

Pentru că e mai greu să consolidezi, să repari şi să înlocuieşti, actualul edil s-a gândit să cumpere unul nou unde îşi va putea duce activitatea în parametri decenţi şi astfel i-a venit ideea cumpărării fostului sediu al sucursalei BCR din strada 9 mai. Pentru asta ar fi necesar votul consilierilor locali într-una din şedinţe.

Edilul susţine ideea cumpărării acestui imobil motivând că locaţia este una accesibilă cetăţenilor şi există staţia de autobuz plus cea de taxi, locurile de parcare aferente fiind un alt plus al acestui imobil.Imobilul e scos de ceva timp la vânzare de către cei de la BCR şi nu are stabilit încă un preţ.

PS: Preţul imobilului spun sursele noastre e undeva în jurul a 1,8 milioane euro. În 2014, Primăria a avut şansa să-l cumpere cu 500.000 euro dar a refuzat. Acum e posibilă varianta ca fraţii Pavăl să-l cumpere şi să-l închirieze Primăriei. O afacere bună zic, pentru Bacău. 🙂