De la 1 octombrie, adio Piaţa Mioriţa! Mega Image a “înghiţit” şi acest imobil!

Administraţia Necula e cea care urla în stânga şi în dreapta că susţine producătorul local şi caută să-l susţină prin diferite măsuri luate în decursul mandatului. A fost un prim pas în care Piaţa Sud a devenit parţial actualul Carrefour şi aşa au putut să dispară câteva zeci de SRL-uri ce îşi câştigau şi aşa foarte greu existenţa. Ţăranii, sau mai bine zis combinatorii din piaţa de legume/fructe a locaţiei au avut de pierdut de asemenea odată cu apariţia marketului.

Piaţa Aviatori a dispărut cu totul înghiţită de noul magazin Profi deschis în imobilul respectiv. Producătorii locali au fost din nou “ajutaţi” de administraţia locală fiind nevoiţi să-şi vândă produsele pe trotuarele oraşului.

În urma mai multor mesaje primite pe adresa paginii, am aflat cu certitudine că Piaţa Nord va dispărea cu totul de la 1 octombrie. Locul unde aproape 100 de comercianţi încearcă să-şi vândă marfa şi încearcă să-şi ducă existenţa oricum greu, va deveni de la 1 octombrie un nou magazin Mega Image. Comercianţii sunt indignaţi de această măsură ce e luată pe ascuns de către administraţia Necula şi criticile curg pe reţelele de socializare. Probabil că Primăria câştigă mai mult de la Mega Image decât de la SRL-urile din Piaţa Mioriţa dar această vânzare către noul lanţ de magazine e un alt minus primit de administraţia care pare să nu se fi gândit nici o clipă la producătorii locali în decursul celor 3 ani şi ceva de existenţă.

În momentul de faţă cred că nu există o zonă a oraşului în care să parcurgi mai mult de 3 minute până la primul market de gen, administraţia actuală afişând o “dragoste aparte” în ceea ce priveşte acapararea oraşului de lanţurile marilor marketuri şi acest lucru e criticat tot mai mult de băcăuani.

În mai puţin de 2 luni Piaţa Mioriţa va deveni istorie deşi ea s-a inaugurat relativ recent şi a fost destinată unui tip de comerţ ce trebuia să ajute micul comerciant.

6 thoughts on “De la 1 octombrie, adio Piaţa Mioriţa! Mega Image a “înghiţit” şi acest imobil!

  1. Chiar de supermarketuri aveam noi nevoie! 🤪 Chiar mă întrebam când se mai ridică încă unul… pe lângă zecile de magazine care deja sufocă Bacău asta?! 🤔 Foarte bine, băieți! Țineti-o tot asa! Alo, primăria Bacău! Se aude??? Faceți ceva??!!! 🤨 Ecouuuuu!!!

  2. Sa nu mai votam asa incompetenti,au distrus micii comercianti care tin banii pentru oras.Dau autorizarii la supermaketuri care ne iau banii si ii duc afara.Si uite asa un primar care inainte de alegeri promite multe uite ce face dupa ce i-si vede sacii in caruta.Cum sa renunti la atatia oameni care casrigau o paine cinstita “domn primar”Rusine

  3. Piata Miorita , afost scoasa din domeniul pubic al municipiului Bacau de catre administratia Sechelariu cu aprobarea consilierilor locali, si vanduta unei societati comerciale. Acum acea societate vinde (inchiriaza) spatiul pe care l-a construit.
    Imobilul construit in Piata Aviatorilor cred ca se afla pe teren concesionat, iar domeniu de activitate cred ca afost schimbat cu aprobarea Consiliului Local

    1. 30 de ani de pesedism ce au distrus orașul. Baroni locali ce l-au vândut bucată cu bucată ca pe o mașină second hand. Piețele trebuiau să fie ale producătorilor și ele s-au construit din banii noștri. PSD a reușit să le scoată din circuit.

  4. Da e pacat ca apar atat de multe supermarket-uri, hypermarket-uri si micii comercianti sunt nevoiti sa isi inchida activitatea pentru ca nu mai pot concura cu “giganții”. Legat de Piața Nord, din câte cunosc situația e mai complicată. Nu vreau sa apăr administrația locală, nici pe departe însă din cunoștințele mele Piața Nord este deținută de o persoană privată și e scoasă la vânzare de luni bune. Aceeași persoană am înțeles că deține și Club Karo care la fel e scos la vânzare de o perioadă bună de timp.
    În altă ordine de idei sunt zvonuri că în zona Ura se va deschide un alt Mega Image în locul actualului Carrefour Market din stați de autobuz Ura Republicii 76 care de mâine 12 August se închide. Închiderea sa e oficială, deschiderea Mega Image în locație nu e oficială, însă tind să cred că așa va fi. Tot de la angajații marketului din Ura am auzit că se va închide și Carrefour-ul de pe Strada Mioriței. Vedem ce va fi.

  5. Super, nu aveai de unde sa iei o pâine in zona aia, un mega image e tot ce trebuia 🙂 . Sa trăiască domn’ primar !!!

Comments are closed.