Obiectiv, Bacaul! Schitul „Sihăstria Crucii”.

Situat în zona submontană a judeţului Bacău, în comuna Solonţ, Cucuieţii sunt, aşa cum le spune şi numele o aşezare foarte izolată, cu căi de acces greoaie şi cu o dispunere geografică dezordonată. Un relief colţuros, cu văi abrupte şi dealuri greu de luat în piept, dar încadrat de privelişti ce-ţi taie răsuflarea. În faţă unui versant împădurit se opreşte taman în buza cerului un schit . Pe la mijlocul urcuşului, parcă pentru a te opri să-ţi tragi sufletul, pe un platou stă, neclintită, Schitul Sihastria Crucii .

Schitului „Sihăstria Crucii” a fost înființat în anul 2007 pe o istorică vatră sihăstrească. Un loc în care, de secole, gospodarii mergeau și luau sfat de la părinții „din deal”. Sihăstria nu a avut niciodată biserică, ci doar câteva bordeie în care locuiau doi-trei părinți, consemnați de cronici încă din secolul al -XVIII-lea. Vitregiile istoriei au distrus așezarea, dar gospodarii nu au uitat niciodată că acolo a fost un loc al lui Dumnezeu .

Potrivit tradiţiei denumirea satului Cucuieţi vine de la aşezarea sa sus, pe versantul greu accesibil. Localitatea este renumită pentru bogatele sale zăcăminte de petrol şi gaze naturale, precum şi pentru izvoarele sale sărate, a căror apă prezintă reale virtuţi curative. „Se spune că pe-aici a trecut voievodul Ştefan cel Mare , care ar fi utilizat păcura ce se extrăgea din satul Cucuieţi pentru nevoile oştirii sale. De asemenea, se spune din bătrâni că Ştefan cel Mare folosea apa din fântânile sărate de aici, slatine, cum le zicem noi, a căror apă avea bune proprietăţi şi în conservarea alimentelor“.

Foto : Vasile Gaboreanu

Sursa: Turist prin Judetul Bacau