Bacău, locul 4 privind radierea de firme!

Având un număr de 2.523 de firme radiate din Registrul Comerțului în primele 6 luni ale anului 2019, județul Bacău ocupă locul 4 la nivel național după București, Iași și Maramureș.

Amploarea radierilor este și ea îngrijorătoare comparând cu aceeași perioadă a anului 2018 în acest an fiind în județ de 110,25%. Doar în luna iunie 2019 au fost radiate 132 de firme.

În toată țara, numărul firmelor radiate a crescut în primul semestru din 2019 cu 62,41%, comparativ cu perioada similară din 2018, conform statisticilor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

În Regiunea Nord-Est, județul Bacău este al doilea într-un asemenea clasament, după județul Iași (cu 3.861 de firme și 128,87% creștere față de semestrul întâi 2018). Celelalte patru locuri sunt ocupate, în ordine descrescătoare, de Neamț (1.714 de firme, 130,38%), Vaslui (1.092 de firme, 151,03%), Suceava (927 de firme și o dinamică de 12,77%) și Botoșani (772 de firme, 16,62%). Dinamica radierilor plasează însă județul Bacău pe locul al patrulea și în Regiune.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *