Retrospectiva

FCM Bacău între agonie si extaz.

FCM Bacău a fost mult timp o prezență nelipsită în primele două eșaloane ale fotbalului românesc și de aceea merită din plin un amplu articol.
Clubul fanion al Bacăului a luat naștere în 1950 sub titulatura de Dinamo Bacău, făcând parte din cluburile înființate de Ministerul de Interne. Prima prezență în prima ligă a României avea să fie în sezonul 1956, atunci când din păcate la final au și retrogradat în divizia secundă.

Au urmat ani plini de fotbal în orașul de pe Bistrița care și-au atins apogeul în 1969. Dinamo Bacău termina pe poziția a 5 a în sezonul 1968/1969 având să se califice în Cupa Orașelor Târguri, precursoarea Cupei UEFA și Europa League. Aveau atunci o generație de excepție din care făceau parte: Emeric Dembroschi, Nicolae Vătafu, Băluță, Artistică Ghită sau Daniel Ene.

Adversarul din turul I a fost Floriana La Valetta (Malta), de care au trecut cu 6-0, trei dintre goluri fiind marcate de cel mai mare marcator și jucător din istorie echipei, Emeric Dembroschi (Eroul de la Guadalajara, marcând împotriva Braziliei lui Pele). În retur avea să fie 1-0, prin golul izbutit de Daniel Ene.
În turul II au întâlnit Skeid Oslo din Norvegia, cea care eliminase anterior pe cunoscuta echipă vest-germană Munchen 1860. Partida tur a avut loc în deplasare și rezulatul avea sa fie încurajator: 0-0. Fapt confirmat, de altfel, de jocul retur în care băcăuanii câstigă clar cu 2-0 (0-0) prin golurile înscrise de același Dembroschi.
În turul III, Dinamo Bacău dă piept cu Kilmarnock din Scoția. Din nou, primul joc are loc în deplasare și, din nou, Bacăul izbutește un excelent rezultat de egalitate: 1-1 pe “Rugby Park”, dupa o partidă bună, cu Ghița apărând senzațional, cu Daniel Ene care a pasat perfect lui Baluța, acesta plasandu-și o precisă lovitură în plasa porții scoțiene.
La 13 ianuarie 1970, la Bacău se va consemna splendida performanță în premieră pentru fotbalul din România : calificarea în sferturile de finală ale unei competiții intercluburi europene, după un 2-0 (0-0) admirabil împotriva scoțienilor, prin golurile lui Daniel Ene!
În “sferturi” sorții au dat un adversar de un impresionant prestigiu: Arsenal Londra, echipă care dupa ce va elimina formația băcăuană, avea să câștige competiția.

Arsenal a impresionat înca de la sosirea în Bacău. A venit cu bucătar, apă și mâncare. Așa am putut vedea și noi căpșuni în luna martie”, avea să spună, zâmbind, președintele de atunci al lui Dinamo Bacău, Roli Stratulat. Dar ce nu și-au adus englezii? Poate doar smogul, însă nu cred că le-a lipsit. Au găsit ceață din belșug la București”, își amintește același Stratulat. De altfel, ceața le-a jucat și un renghi tunarilor”, ținându-i în loc pe Băneasa”. A fost singura modificare de program. În rest, totul a mers ceas pentru oaspeți. Inclusiv jocul.

Spre deosebire de Arsenal, Dinamo Bacău avea probleme. Jucătorii pregătiți de Valerică Neagu și Costică Rădulescu se descurcau și fără căpșuni în martie, dar nu aveau spor fără două din piesele de bază, Dembroschi și Băluță. Primul era suspendat, al doilea accidentat. Cu ei în teren, altul ar fi fost rezultatul. Puteam scoate un egal, dar nu cred că am fi câștigat. Arsenal era prea puternică”, afirma cu realism Nicolae Vătafu.
Și totuși, chiar și fără Dembo și „Motoreta” Băluță, la pauză a fost 0-0. Furat de entuziasm, antrenorul Valerică Neagu s-a năpustit în vestiar: „Hai, băieți, că e loc! Fiți și voi ceva mai îndrăzneți în atac, că putem câștiga”. Cu umorul și cu limbajul său inconfundabil, regretatul Aristică Ghiță și-a ridicat palmele cât cazmaua: „Ce dracu, bre nea’ Valerică, te uiți la alt meci? Mai bine să ne vedem de lungul nasului! Daca nu băgăm capul la cutie, ne umflă lorzii curul.”

La un sfert de ceas de la reluare, a căzut si golul. Evident, în poarta Bacăului. Charlie George, puștiul teribil despre care galeria Arsenalului cânta „Charlie George/ Superstar/ A băgat spaima-n portar”, iar fanii echipelor adverse răspundeau cu „Charlie George/ Superstar/ Dă din cur, că-i poponar”, a șutat în transversală, oferindu-i, involuntar, un assist de aur lui Sammels. Cu zece minute înainte de final, Kelly a centrat lung, balonul l-a depășit pe Ghiță, iar Radford, jucătorul pe care Dembroschi l-a vazut mai mare decât Pele, a închis tabela: 2-0.

Eșecul a căzut greu. Mai ales activiștilor de partid din jurul echipei. Madocsa Kiss, care fusese învârtit pe toate părțile de aripa scoțiană de 20 de ani, Peter Marinello, a fost băgat în ședință dupa meci: „Bine, tovarășu’, să te dribleze pletosul ăla de fiecare dată? Cum așa?”. Fundașul băcăuan nu s-a pierdut cu firea și a avut o intervenție mult mai eficientă decât pe teren: „Păi ce să-i fac lui Marinello la viteza pe care o are? Când venea spre mine mă transpira, iar când pleca de lângă mine, mă și usca”.
Returul de pe Highbury nu le-a oferit nicio șansă băcăuanilor. Arsenal a marcat de șapte ori, iar Dinamo doar o dată, prin Băluță. Un gol istoric, care nu a fost însă deloc pe placul lui Aristică Ghiță. După meci, portarul oaspeților l-a luat la fugă prin vestiar pe autorul golului: „Te-ai găsit tu, băi cucuvaio să-i enervezi pe lorzi ca să-mi dea ăștia o boabă după alta și să mă facă de rușine”. Într-un colț al vestiarului, Nicolae Vătafu își făcea ghetele cu cremă și zâmbea.

Era patronilor începe în 1992 pentru echipa Bacăului, Dumitru Sechelariu, afacerist și primar al urbei cumpărând echipa de fotbal de la Constar S.A., echipa fiind în acel moment condamnată la retrogradare. Pe atunci se numea FC Constar Bacău (1990-1992), Sechelariu avea să redenumească echipa în Fotbal Club Selena Bacău (1992-1996).

După prezența în sferturile unei cupe europene, Bacăul avea să se facă remarcată și în campionatul intern unde în sezonul 1972/1973, SC Bacău (numele acesta a fost folosit între 1971-1990) avea să termine pe locul 4, aceasta fiind cea mai bună clasare din istoria clubului.
Bacăul a reușit să facă o figură frumoasă și în Cupa României, acolo unde, după Revoluție, a reușit să ajungă până în finală în sezonul 1990-91, dar a pierdut în fața Universității Craiova, care a câștigat cu scorul de 2-1. Universitatea Craiova a ieșit campioană în acel sezon, fapt ce le-a permis băcăuanilor să se califice a 2 a și ultima oară într-o competiție europeană, Cupa UEFA.
Ghinion încă din primul tur. FC Bacău urma să întâlnească Werder Bremen. Cine era Werder? Echipa care în acel an competiţional avea să câştige Cupa Cupelor, învingând în finală pe AS Monaco cu 2-0. Werder Bremen era la acel moment un club puternic, cu un lot multinaţional, cu jucători uriaşi, atât fizic cât şi ca valoare. De altfel, o primă disproporţie era dată de înălţimea jucătorilor, media celor două loturi spunând că germanii erau mai înalţi cu 21 de centimetri. Cine era FC Bacău? O echipă a nimănui, cu mari probleme financiare.

În dimineaţa jocului, antrenorul Mircea Nedelcu căuta disperat o pereche de ghete pentru atacantul Mihăilă la echipa din liga a III-a Partizanu. Împrumutatul de ghete se obișnuia la acea vreme, acestea fiind aproape inexistente pe piaţă. În plus, ţara şi judeţul veneau după devastatoarele inundaţii din 1991 iar sosirea lui Werder pe aeroportul din Bacău era similară cu întâlnirea cu extratereştrii.„O călătorie într-o altă lume!”, o defineşte site-ul oficial al clubului german. „Îmi aduc aminte că am luat cu noi 100 de becuri”, îşi aminteşte, tot pentru site, managerul de atunci Will Lemke. „Pe candelabrul de la hotel era doar un singur bec, aşa că sosirea lui Werder a făcut lumină în hotelul băcăuan”. Este vorba de hotelul Dumbrava, iar Werder nu a venit în Bacău doar cu becuri. Teama de alimente alterate sau de îmbolnăvire i-a făcut pe cei de la Bremen să aducă toate alimentele necesare şederii în România. Inclusiv bucătarul era adus de Werder. Un italian, specialist în paste, care a oferit un adevărat spectacol bucătarilor băcăuani. Reprezentantul clubului Werder, sosit în Bacău cu o săptămână înainte de primul meci, a decis că e mai sigur ca trupa din Bremen să aducă alimentele din Germania. Aşa că autocarul clubului a traversat Europa cu trei tone de alimente.
Dubla cu Werder nu a avut istoric. Diferenţa netă de valoare s-a văzut imediat şi pe tabela de marcaj. „Elfii arțăgoși”, aşa cum au fost numiţi băcăuanii de către germani, n-au putut face faţă giganţilor din Germania. În tur, australianul Rufer, cu o triplă în primele 30 de minute, rezolva ecuaţia calificării. La final avea să fie 6-0 pentru Werder, un rezultat catastrofal pentru vânzarea de bilete din returul programat la Bremen. În retur, doar vreo 4.000 de spectatori s-au „înghesuit” să vadă lupta echipei germane cu FC Bacău. A fost „doar” 5-0 pentru Werder, însă băcăuanii nu au plecat doar cu mâna goală. Pentru că în tur FC Bacău a evoluat cu un echipament jalnic, cu numere decolorate şi foarte uzat, gazdele s-au gândit să ofere cadou două seturi complete de echipament. Asta şi pentru că partida retur era televizată în Germania şi un adversar cu un echipament uzat nu ar fi dat bine pe „sticlă”. „Din păcate echipamentul a dispărut foarte repede”, povesteşte un ziarist român prezent la meci. „La întoarcerea în Bacău acesta n-a mai ajuns în magazie. L-am revăzut, ulterior, la o echipă din Paşcani. Cum a ajuns acolo habar nu am!”. Şi cu televizrea meciului de la Bacău au fost probleme. TVR a solicitat un preţ uriaş pentru a transmite acest joc, aşa că meciul nu a putut fi văzut în Germania. Ca urmare, nici returul nu a putut fi vizionat în România.

FCM Bacău n-a izbutit să evite retrogradarea, dar a produs însă surpriza campionatului, învingând în deplasare pe Dinamo, golul lui Sorin Condurache răpindu-le Câinilor Roșii bucuria unui titlu de campioană. Penitența în Divizia B a durat doi ani. În 1995, FCM Bacău a reintrat în prima ligă. Echipa a mai purtat numele de AS Bacău (1996-1997) și FCM Bacău (1997-2010). Dumitru Sechelariu a fost în spatele a tot ceea ce s-a întâmplat – bun sau rău – în acest răstimp la FCM Bacău. A fost mai întâi o perioadă de relativă creștere, cu locurile 13 – 1996 (în 1996 a fost 5-1 în Ghencea, surpriza all-time a campionatului României) 5 – 1997, 10 – 1998, 5 – 1999, 8 – 2000. A urmat retrogradarea din urma barajului dureros cu Farul, în 2001, și cumpărarea locului de prim eșalon de la Baia-Mare, în aceeași vară. În sezonul 2001/2002 Cătălin Cursaru devenea golgheterul Diviziei A.

Un alt moment frumos din istoria clubului îl reprezintă episodul european din Cupa Uefa Intertoto din sezonul 1998/1999. Atunci moldovenii au dat piept cu formația Ararat Erevan, din Armenia. Din păcate băcăuanii au fost învinși în ambele manșe cu 1-0 și au părăsit repede competiția. Un moment amuzant al acelei duble îl reprezintă dineul oficial la care conducerea moldoveană a luat parte la Erevan. Gheorghe Chivorchian (președinte al clubului la acel moment) relatează: „Pe vremea când eram președinte la FCM Bacău, am jucat în cupele europene, la Erevan, cu Ararat. A fost un episod de tot hazul când am fost la dineul oficial. Cazi din picioare de râs. Eram eu președintele Chivorchian, cu nume armenesc, antrenor era «Armeanul» Florin Halagian și venise cu noi și patronul Dumitru Sechelariu. Cu noi era și Emanuel Terzian, ziaristul, care este tot de sânge armenesc. Așa, acolo, la dineul oficial, ne-am prezentat: Terzian, Chivorchian, Halagian. Când a venit rândul lui Doru Sechelariu, ăsta zice: Sechelarian. Am murit de râs, au râs și gazdele noastre”

În 2006 echipa a retrogradat în Liga a II-a iar în sezonul 2007-08 a fost la un pas de a retrograda în Liga a III-a.
Pentru sezonul 2009-10 echipa și-a propus promovarea în Liga I, dar datorită problemelor financiare și neînțelegerilor între Dumitru Sechelariu și Consiliul Local al municipiului, acesta a fost retrogradat în Liga a III-ala masa verde după două neprezentări.

După excluderea din liga a II-a, Consiliul Local a înscris echipa în sezonul următor în liga a III-a sub numele de SCM Bacău. SCM Bacău a promovat în liga a II-a în 2011, iar în sezonul următor a obținut locul 7.
Înaintea sezonului 2012/2013, situația financiară nu a mai permis clubului să păstreze contractele jucătorilor, care au părăsit echipa (majoritatea plecând la FC Botoșani). În acel moment, echipa urma să fie retrogradată în liga a III-a. Consiliul Local a decis stoparea investițiilor în acest club chiar înaintea începerii sezonului 2013/2014, lucru ce a însemnat moartea clubului fanion al orașului. Fondurile au fost direcționate către CS Mesagerul Bacău, echipă ce avea să primească denumirea de SC Bacău. Acest proiect avea să fie și el îngropat la finalul sezonului 2015/2016, după ce se discuta chiar de o preluare a palmaresului a defunctei FCM Bacău, promovarea în Liga 1 și construirea unui nou stadion.

In 2019, FCM Bacau e doar istorie si singura imagine a ceea ce a fost frumos sunt ruinele stadionului care mai aduc aminte de fericirea suporterilor ce veneau la meciurile echipei locale.

Stadionul Municipal in 2019