Comunicat de presa

Hramul Bacăului 2019, luat la bani marunți de Poliția Locală! Nimic ilegal! Hmm…

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activitate Comercială împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului Protecția Mediului au desfășurat în perioada 28-30 IUNIE 2019, cu ocazia sărbătorii Hramului Bacăului acțiuni ce au vizat respectarea prevederilor legale privind activitatea comercială sezoniera și cele referitoare la depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor și protejarea spațiilor verzi.

Cu această ocazie au fost controlate autorizațiile de funcționare și amplasare pentru terase, termenele de valabilitate, documentele justificative de proveniență a mărfii, afișarea prețurilor și cursurile de igienă și specialitate în cazul persoanelor care desfășoară activități de comerț.

De asemenea, acestora li s-au pus în vedere obligațiile ce le revin privind colectarea și depozitarea deșeurilor în spațiile special amenajate și protejarea spațiilor verzi din zona de activitate.

Au fost verificați 38 de operatori economici care au desfășurat activități de comerț cu produse alimentare și industriale precum și de alimentație publică, fiind întocmite 21 de note de control și un proces verbal de constatare a contravenției pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere.