Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului ‘’ de la Borzesti a celebrat ieri 525 de ani de la zidirea acestui asezamant monahal si 515 ani de la trecerea in vesnicie a domnitorului Stafan cel Mare .
Biserica „Adormirea Macii Domnului” din Borzești este o biserică ortodoxă ctitorită de Ștefan cel Mare împreună cu fiul său cel mare Alexandru (1464 – 1496) între 9 iulie 1493 și 12 octombrie 1494. 

Borzesti este o localitate componentă a municipiului Onești din județul Bacău și locul unde s-a născut și a copilărit Ștefan cel Mare, domnitorul Principatului Moldovei.
Aceasta biserica a fost construită de către Ștefan cel Mare alături de fiul său, Alexandru Vodă iar construcția a fost continuată și după moartea marelui domnitor, de fiul voievodului care a trebuit să se ocupe de unul singur de finisarea proiectului .
Biserica se remarcă a fi singura construită de domnitor fără a comemora o luptă sau de a servi unui oraș. Este zidită grosier din piatră de calitate slabă ce se macină și puțină cărămidă. Se presupune că ar fost construită într-un an si 3 luni si trei zile , având în vedere calitatea lucrării .

Biserica a fost terminata in 1494, dar a fost pictata ceva mai târziu, însăşi catapeteasma fiind scuptată în piatră în 1775 de către Nifon Zugravul.
Se cunosc de-a lungul timpului mai multe lucrări de restaurare după cutremure sau incendii (1904- 1905), 1952, (1938- 1939), (1951-1952).
In anul 1879 biserica care a fost incendiată de turci, sau tătari, și care era în ruine de 57 de ani, a fost reparată, adăugându-i-se 3 contraforți de către un meșter local, care deși masivi, s-au dovedit a fi nerezistenți, dându-i monumentului o înfățișare apăsătoare și reducându-i calitățile formei originale 
Mai puternic se restaurează în 1992-1994 când se repară fisurile făcute de curemure şi se acoperă cu tablă de cupru. Între anii 2003- 2005 se pictează interiorul bisericii în tehnica fresco, în stil bizantin, de către maestrul Grigore Popescu Muşcal şi o echipă de tineri restauratori restaurează catapeteasma .

Legenda spune că, pe când Ștefan cel Mare era doar un puști și se juca alături de amicii săi în jurul preamăritului Stejar, tătarii i-a ucis unul dintre cei mai buni prieteni, Mitruț. Peste ani, el și-a făcut dreptate, ucigând în același fel pe tătari ca și pe răposatul său, cu o săgeată în piept.
În trecut, altarul actualei biserici din Borzești, a fost construit în jurul cunoscutului stejar. De asemenea, clopotnița a fost făcută din lemnul stejarului. 
În incinta bisericii funcţionează Muzeul de Cultură şi Artă Religioasă, înfiinţata în anul 1994, cu un patrimoniu cultural important: icoane, obiecte de cult şi cărţi vechi religioase (secolele XVII-XIX).
Un lucru neștiut de mulți, este faptul că, în curtea bisericii se află mormântul fiicei iubitului poet Vasile Alecsandri, Maria Alecsandri. Se spune că, în anii când încă trăia, domnița vizita des această biserică și a cerut personal să fie înmormântată acolo.
Hramul bisericii este ”Adormirea Maicii Domnului”, iar în sine, ea este construită în stil moldovenesc, fiind o combinație de mai multe lucrări. Ea are ferestre mari în stil gotic, două bolți construite pe sistemul de arce și pandantive, cu toate acestea, nu are turlă. 
Edificiul este de plan dreptunghiular fără turlă, întâlnit la mai multe ctitorii ştefaniene, boltit cu calote sferice. Faţadele prezintă ocniţe şi firide, dar şi decoraţii de ceramică smălţuită – discuri şi cărămizi iar soclul are ancadramentele de profilatură gotică.

Decoraţia faţadelor rezultă din îmbinarea materialelor de construcţie (piatră brută şi cărămidă), din jocul de arcături oarbe şi firide, din folosirea ceramicii smălţuite, din elementele de piatră profilată în stil gotic (soclu, ancadramente).
Pentru a ajunge la acest obiectiv turistic vom pleca din municipiul Oneşti pe partea dreapta a şoselei Oneşti – Adjud DN 11 A sau din Adjud spre Oneşti pe partea stânga.

Sursa: Turist prin Judetul Bacau