Pareri

Moldova, scutită de nevoia a mii de kilometri de autostradă. Asta după ce tovarăşul Benea a ajuns în „inima politicii”.

Tovarăşul Benea a ajuns europarlamentar, deşi Bacăul a spus un NU categoric PSD-ului. Credeaţi că aţi scăpat de el? De incredibilele declaraţii spumoase de pe pagina lui de facebook? Nicidecum!

Ştiţi ce a făcut ăsta azi? A mers cu maşina 21 de ore. Unde? În „inima politicii”, după cum spune el. Că i-o fi amorţit funduleţul şi picioarele, că şoferul n-a vrut să facă vreo pauză de cafea, că l-o fi zdruncinat maşina prin gropile din Ungaria şi Germania, că n-a funcţionat aerul condiţionat… habar nu am de ce dar ăsta spune următorul lucru după călătoria plictisitoare:

„După o călătorie de 2000km cu mașina ce a durat aproximativ 21 de ore, mi-am întărit convingerea că un aeroport bine făcut valorează mai mult decât mii de km de autostradă.”

Dacă n-aţi înţeles, ăsta micu’, tovarăşul ce trage aţele marionetelor locale, bate apropo-ul spre Aeroportul George Enescu, cel care a fost modernizat parţial şi recent. Ce înţelegem? Că el, tovarăşul pe post de moaşte pentru pesedeii locali, a realizat câteva mii de kilometri de autostradă stând cu fundul în Bacău. Adică e mai mult decât satisfăcător să avem aeroport şi nu autostrăzi, locul unde au loc accidente şi timpul petrecut circulând pe ele e prea lung.

Eu zic să oprim şantierul de la Centura Bacăului şi să facem două aeroporturi. Unul pe la Metro şi celălalt pe la Turnul de Televiziune. Ai nevoie să mergi la Nord, iei avionul de la Metro.

N-a spus însă nimic de drumul parcurs până la ieşirea din România. Câte gropi o fi luat, câte ore blocat în trafic o fi prins, câte înjurături i-au ieşit pe gură din cauza infrastucturii invizibile sau prost făcute de administraţia PSD.

În prostia lui, Benea a susţinut din nou că speră să facă autostrăzi din postura de europarlamentar. Să continui în idioţenie în moment ce românii îţi tot explică faptul că nu au nimic în comun europarlamentarul şi construcţiile de autostrăzi? Se poate.

A plecat pe 10.000 de euro lunar şi îl doare la bascheţi. Atenţie! Cică a luat şi drona cu care filma pe Centură, la el, aşa că ciu-ciu prezentări incendiare cu zelul de acolo.

Prin modernizarea aeroportului, Benea a scutit Moldova de nevoia a mii de kilometri de autostradă. Reţineţi asta! Metrul ăla al suceveanului a devenit un fâs. 🙂