Evenimente

Hramul Bacăului e despre noi, despre suflet şi nu despre bere şi mici. Programul din seara asta!

Începând de astazi, Hramul Bacăului se va întinde pe parcursul a 3 zile de sărbătoare în centrul oraşului, mai exact pe platforma din vecinătatea fostului Stadion Municipal. 3 zile în care băcăuanii pot fi împreună la sărbătoarea ce nu trebuie să ne unească doar în jurul micilor şi a berii, deşi, dacă va fi vreme bună şi foarte cald, berea va curge ca râurile fără discuţie. Evenimentul marchează sărbătorirea Sfinţiilor Apostoli “Petru şi Pavel” şi e sărbătorit de câţiva ani în ceea ce înseamnă azi Hramul Bacăului.

Am avut o altă discuţie în seara asta cu George Cojocărescu, omul care poate uni în jurul unei sărbători, toată suflarea băcăuană. Ce înseamnă Hramul Bacaului? Cu siguranţă nu înseamnă bere, mâncare şi ture în iujurile alăturate, Hramul Bacăului e despre noi, despre sărbătoarea ce face parte din sufletul nostru aşa cum şi necazurile zilnice sunt o componentă a scurtei vieţi pe pământ. Gândul nostru poate merge spre locaţia hramului prin prisma oportunităţii de a ne vedea, a ne reîntâlni şi a ne saluta cu cei cunoscuţi, cu rudele sau cu vechi cunoştinţe. Probabil că nu-ţi place mâncarea preparată acolo sau poate că nu eşti un împătimit al licorilor bahice dar cu siguranţă nu poţi spune că vocea prezentatorului, deja obişnuinţă, George Cojocărescu, nu te poate face să uiţi de problemele zilnice sau de ce ne aşteaptă pe viitor.

Are el un fel de a vorbi băcăuanilor de pe scena pe care o îndrăgeşte atât de mult, încât uiţi şi de ce eşti acolo. Unde e voie bună e şi ingredientul numit „Cojocărescu”, artistul care duminică, în a 3-a zi de Hram, îşi va lansa mult aşteptatul album personal „Sunt fecior de-al lui Ștefan”, un album ce cuprinde creații proprii și cântece din folclorul băcăuanilor. Asta înseamnă o oră dedicată talentului, priceperii şi muncii titanice depuse de băcăuanul care iubeşte folclorul aşa cum n-o face nimeni altul.

Invitaţi-vă toţi prietenii şi rudele să petrecem împreună un weekend de sărbătoare cu cântec, joc şi voie bună!
În perioada 28 iunie – 30 iunie între orele 17:00 şi 22:30, în parcarea Stadionului Municipal Bacău, avem ocazia de a „socializa” şi altfel decât pe reţelele de socializare, băcăuanii putând ieşi la un pahar de vorbă pe acordul muzicii tinerelor talente băcăuane şi unde pot depăna amintirile de peste an.

Lansarea albumului „Sunt fecior de-al lui Ștefan” al lui George Cojocărescu înseamnă o premieră, una care s-a născut din dorinţa de a fermeca sufletul băcăuanilor şi de a-i duce pe tărâmul tradiţiei locale pentru care artistul are un respect maxim. Albumul va fi lansat alături de prezentarea „istoriei” fiecărei piese prezente şi alături de Ansamblul „Plaiuri Băcăuane”, cel pe care deasemenea artistul îl conduce şi din care fac parte vlăstare tinere ce vor duce mai departe muzica noastră tradiţională. Farmecul artistului ce a ajuns la maturitate îţi va pătrunde în suflet şi sărbătoarea va deveni un moment de mulţumire sufletească.
Aşadar, ne întâlnim acolo!