Evenimente

Hramul Bacăului vine să îmbrace orașul în straie de sărbătoare!

În fiecare an pe 29 iunie, sunt sărbătoriţi Sfinţii Apostoli “Petru şi Pavel”.
Pentru oraşul nostru, sărbătoarea capătă accente deosebite, deoarece Sfinţii Apostoli “Petru şi Pavel” sunt consideraţi ocrotitorii comunităţii băcăuane, devenind astfel o tradiţie sărbătorirea acestora şi o adevărată sărbătoare pentru locuitorii comunităţii.

În perioada 28 iunie – 30 iunie între orele 17:00 şi 22:30 în parcarea Stadionului Municipal, Bacăul va îmbrăca straie de sărbătoare cu ocazia organizării festivităţilor dedicate Hramului Bacăului, eveniment care marchează sărbătorirea Sfinţiilor Apostoli “Petru şi Pavel”. Manifestările vor consta în susținerea unor spectacole de către diferite ansambluri folclorice, interpreți de muzică populară şi uşoară, artiști consacrați locali şi naţionali, copii de la cluburi şi asociaţii culturale.

Printre vedetele invitate vor concerta FUEGO, NICOLE CHERRY, JEASMIN, IONICĂ MOROŞANU, GEORGE ROTARU, LIA TĂBURCEANU & KAPUSHON, Ansamblul Folcloric “SPICUL” din Brăila, alături de soliștii BIANCA MIRICĂ, ALEXIA și DRAGOȘ STAN, MIRELA CONSTANTINESCU și TUDORIȚA VOINEAG, KORINA SPANOU cu programul SALONIK GREEK SHOW invitaţi, iar locali MARIA ŞALARU şi “BOBOCEII de la BACĂU ”, MARIA TATARU, George Cojocărescu – lansare de album, Ansamblul folkloric “Plaiuri Băcăuane” și mulți alții.

Vă aşteptăm cu drag în parcarea Stadionului Municipal, invitaţi-vă toţi prietenii şi rudele să petrecem împreună un weekend de sărbătoare cu cântec, joc şi voie bună!

One thought on “Hramul Bacăului vine să îmbrace orașul în straie de sărbătoare!

Comments are closed.