Comunicat de presa

O profesoara a murit dupa ce a cazut din ambulanta ce a preluat-o.

O profesoara de 41 de ani de la Colegiul Vasile Alecsandri din municipiul Bacau a murit dupa ce a cazut din ambulanta care o transporta la spital. Victima fusese preluata de echipajul medical din strada dupa ce un sofer a sunat la 112 observand ca profesoara ar fi dat semne de agitatie.

Ambulanta a sosit urgent la fata locului a preluat femeia si a asezat-o pe targa. Lasata singura in spate, femeia a deschis usa ambulantei si a cazut. Asistenta i-a acordat primul ajutor insa ea a murit la scurt timp, din cauza unui traumatism cranian.

„În jurul orei 02.30 a venit un apel la 112, pentru o persoană ca agitată, care a intrat cu mașina într-un gard, pe Calea Moldovei, din municipiul Bacău. S-a deplasat la fața locului un echipaj, asistent cu ambulanțier, care a preluat pacienta de la echipajul de Poliție, așezând-o în ambulanță. În timp ce se deplasa spre spital și în timp ce asistenta medicală completa date despre pacientă, aceasta s-a aruncat din ambulanță și și-a produs un traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență. Pacienta a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, de aceeași ambulanță. A decedat la spital, dimineața”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Georgiana Andronic, medic în cadrul SAJ Bacău.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cine este vinovat pentru decesul femeii.

„La acest moment este o anchetă în desfășurare. Polițiștii desfășoară activități de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.