Pareri

Mesajele RO-Alert un nou eşec. Fix pe pielea mea.

Plec în jurul orei 9.00 spre Podul Turcului via Traian şi Izvorul Berheciului. Cerul era înnorat şi se părea că nu scap de ploaie. Ajung după vreo oră şi mai multe opriri în Izvorul Berheciului şi cobor să fac o fotografie cerului înspăimântător. Nici n-am plecat bine şi deja a început o ploaie repezită şi rece. Până la Spria a plouat torenţial şi abia dovedeau ştergătoarele.

Apoi până pe la Buda a fost mai liniştită urmând ca în Răchitoasa ajuns să înceapă din nou o vilelie puternică şi averse de ploaie ce au scos pârâiele din matcă. Nu mai vedeam gropile din cauza precipitaţiilor căzute, copacii de pe marginea şoselei se clătinau ameninţător şi fulgerele încercau să mă sperie.

Aproape de Podul Turcului, după vreo 3 ore de mers şi mai multe opriri, aud telefonul soţiei care era în dreapta. Era mesajul RO-Alert. Cică cod portocaliu de vijelii şi căderi masive de precipitaţii. Tocmai am petrecut vreo două ore de aşa ceva şi mesajul abia a venit. Probabil retroactiv. Ce e interesant îmi zic, e faptul că pe telefonul meu nu am primit mesajul. Glumind cu soţia îmi zic că ăştia mă vor fix pe sub arbori şi pe sub cablurile electrice acolo unde te îndrumau să nu stai. Mă vor în pericol, ce să mai.

Podu Turcului

Intrat în Podu Turcului văd imagini de coşmar cu şoseaua inundată şi un autoturism rămas în mijlocul apei. Încă plouă torenţial. Mă îndrept spre Dealu Morii şi în timpul ăsta hop mesaj pe telefonul meu. De la RO Alert care mă avertizau de codul portocaliu şi de aversele şi vijeliile ce deja trecuseră.

Prompţi ăştia de la serviciul implementat pe zeci de milioane de euro. Adică întâi rezişti fenomenelor meteo extreme şi apoi te anunţă că ai ieşit victorios din codurile speciale. Funcţionează domnule Arafat, chiar funcţionează. Dar fix când nu mai e nevoie. Păi nene Arafat, astea nu ar trebui să mă anunţe înainte de a intra în zona afectată? Pe de altă parte ne anunţi la intervale de timp mari pe fiecare. Adică nu suntem cu toţii sub codurile astea în acelaşi moment?