Proiectele doctorului Tudor Ciuhodaru pentru Bacău. Ce proiecte dom’le? Ai avut ceva “la plic”?

„Faptul că vor fi doi reprezentanți în Parlamentul European care au mare legătură cu acest oraș înseamnă un plus de garanție că în această zonă lucrurile o vor lua în direcția favorabilă” spunea azi Ciuhodaru la vizita pe acoperişul SJU. Alo! Domnu’! Eşti vreun mic Nostradamus sau cum?

Eşti tu sigur că va avea PSD-ul doi “trimişi” tăntălăi la Bruxelles? Te precipiţi în cazul ăsta şi nu recunoşti că ai venit într-o vizită electorală în care ai întins nişte planşe desenate pe acoperişul SJU. Ai habar matale câte VIP-uri pesedist-ciumate au călcat prin curtea SJU? Ştii însă sigur cine şi ce a realizat după? Au rămas tocurile ministrului Pintea prin pavelele din curtea spitalului şi atât. Pot fi folosite pe post de moaşte şi cam atât. Valoare sentimentală.

Nici faptul că ai locuit 18 ani pe Aleea Parcului, nici faptul că mama e stomatolog şi nici faptul că aici ţi-ai făcut stagiatura nu pot ajuta la finalizarea Spitalului şi la apariţia heliportului din desenul magic făcut de băieţii buni ai partidului pe bani frumoşi. Deocamdată singurele cheltuieli de miliarde sunt cele pe studii, avize şi alte cele.

La Bruxelles nu-i mahalaua visată de tovarăşul băcăuan şi plimbăreţul Ciuhodaru prin toate partidele politice.

Foto: Ziarul de Bacau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *