Pareri

ThermoEnergy are pierderi de 3 milioane de euro. Le plătim cu toţii chiar dacă avem centrală proprie!

Deşi observăm că mare parte a apartamentelor din Bacău s-au debranşat deja de la reţeaua de termoficare a oraşului, vedem că mai toate apartamentele şi-au montat centrală proprie, totuşi Thermonergy trăieşte pe „picior mare”. Mă refer la cei care conduc societatea asta. Cei care îşi trag salarii babane pentru ca în fiecare sezon să aibă „puterea” de a anunţa alte pierderi. Din ce în ce mai mari.

Apoi solicită Consiliului Local să acopere pierderile din bugetul local. Ăştia votează la unison acest lucru şi societatea merge mai departe bine mersi. Nu reuşeşte nimeni să găsească formula perfectă a funcţionării acestei societăţi în condiţii optime. Chiar dacă ai renunţat la reţeaua de termoficare a oraşului plăteşti bani frumoşi către ThermoEnergy pe mâna administraţiei locale care acoperă pierderile din bugetul local.

În sezonul 2018-2019 ăştia au avut pierderi de circa 3 milioane euro. S-a aprobat deja acoperirea lor din bugetul local aşa cum „prevede” legea. Salariile şmecherilor de acolo au ieşit tot pe „pierdere”? Deși se spera să nu aibă soarta fostului CET, care a dat faliment, nici noua societate de furnizare a energiei termice nu reușește să încheie vreun sezon fără pierderi. ThermoEnergy e de fapt doar o schimbare de nume, principiul competenţei şi a eficienţei n-a intrat în calcul la înfiinţarea ei.

Bun aşa băieţi. Sperăm ca la anul să vă depăşiţi limitele!