Întâlnire cu “scandal” la Starea Civilă”. Cică zile de naştere, chermeze, instituţie publică şi “în timpul programului”.

Cu ocazia minivacanţei de 1 mai, s-au pus la masa discuţiilor gruparea de Jandarmi Bacău şi Poliţia Locală alături de cei de la ISU, tocmai pentru a încerca evitarea unor tragedii sau a altor nereguli ce se pot ivi în această perioadă.

Pentru asigurarea climatului de siguranță publică în zona lăcașelor de cult unde se desfășoară ceremonii religioase, prevenirea încălcării normelor de conviețuire socială, monitorizarea și descurajarea grupurilor care tulbură ordinea și liniștea publică, precum și depistarea și sancționarea celor care săvârșesc fapte antisociale, cele 3 instituţii au făcut un plan de atac. Să fie bine.

A ieşit în final o chestie ce menţionează o chermeză în sediul Stării Civile, adică o instituţie publică şi oaspeţi de vază filmaţi la locul “accidentului” ce îl vizează pe Popovici, secretarul municipiului cu un cadou în mână. Chestie nasoală după ce ălălalt şef tocmai a fost demis după ce a distrus un Duster nou nouţ. Scrie despre asta şi zdbc.ro şi fermapolitica.ro.

N-a ieşit nimeni din vârful instituţiei cu explicaţii în acest sens, ba mai mult, noul şef al Localei a ocolit “intervenţia” celor de la zdbc.ro şi asta nu dă bine.

O sursă din interior îmi explică faptul că la întâlnirea celor 3 instituţii a apărut soţia domnului Iftene cu niscaiva suc şi ceva dulce pentru participanţi, tocmai pentru a exista o surpriză plăcută cu ocazia zilei de naştere a şefului de la Locală. A ieşit cam pe dos şi mai ales că asta s-a întâmplat în timpul serviciului. N-a fost nici o distrugere în urma “evenimentului” şi asta e bine.

Atenţie maximă la paşii făcuţi pentru că absolut toţi sunt cu ochii pe cei de la Locală!

Foto: zdbc.ro

Please follow and like us: