Comunicat de presa

„Festivalul de Tineret”, Bacău, 4 mai 2019

Federația Tinerilor din Bacău vor fi gazdă a acestui „Festival de Tineret” pe care îl va împărți în trei mari evenimente: Târgul de Tineret, Gala Tineretului Băcăuan și Flash Mob+Concert.

S-a pornit de la nevoia tinerilor din județul Bacău de a fi mai conectați la ceea ce comunitatea, în ansamblul ei, le poate oferi, dar și de la faptul că implicarea lor nu este de cele mai multe ori cunoscută și si-au propus în final, ca prin acest Festival de Tineret să creeze un context de resetare a relației dintre comunitate și tinerii băcăuani în scopul îmbunătățirii calității vieții lor pe termen lung.

Festivalul de Tineret își va derula evenimentele în ordinea următoare:

1.Târgul de Tineret
Târgul de Tineret va avea loc în intervalul orar 11.00-15.00, la Centrul de Tineret (str. Vasile Alecsandri, nr. 10, lângă Școala Gimnazială “Spiru Haret”, Bacău (fostul sediu PNL).

Acest eveniment va fi unul deosebit de important la care vor lua parte cele mai reprezentative organizații și inițiative de tineret din Bacău, astfel că, tinerii vor avea posibilitatea să interacționeze cu diferite organizații, să consulte oferte de voluntariat, internshipuri, oferte de învățare sau oferte de muncă, etc.

De asemnea, vor fi prezenti invitați speciali, ce vor însufleți atmosfera prin momente artistice și entertainment și vor exista stand-uri expozitionale și de informare precum și ateliere de dezvoltare personală.

2.Gala Tineretului Băcăuan
Acest eveniment se va desfășura în intervalul orar 17.00-19.00, la sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.

Gala Tineretului Băcăuan va fi un eveniment de recunoaștere, promovare și premiere a valorilor tinerilor băcăuani, implicați în proiecte și inițiative de dezvoltare a comunităților de tineret din județul Bacău. Motto-ul de anul acesta va fi: Tinerii aduc viitorul mai aproape!

La acest eveniment, nu vor lipsi momentele artistice, vom avea invitați din domeniul muzicii, precum Orchestra de cameră „Grandissimo”, care vor învălui publicul în note înalte și frumos arcuite. De aceea, dress-code-ul acestui important eveniment va fi ținuta elegantă, specifică unei gale.

3.Flash Mob+Concert
Acest eveniment reprezintă o conectare a comunității la nevoile și interesele tinerilor din Bacău, care va marca de altfel, încheierea primei ediții a Galei Tineretului Băcăuan, dar și a Festivalului de Tineret.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 19.00-21.00, mai exact: la sfârșitul Galei de Tineret, ora 19.30, vom mobiliza tinerii într-un Flash Mob în Parcul Tricolorului; În continuare, la ora 20.00 se va da startul unui concert de proporții, ce va avea loc la Centrul de Tineret. La acest concert vor fi prezente trupe de muzică, teatru și dans, din județul Bacău.