Pareri

Pâncescu are câte-un maidanez de pază în fiecare zonă a urbei. Interzis pentru Laica, căţeluşa lui nea’ Gheorghe din Corbasca!

Am tot scris despre maidanezii pe care-i întâlnim la tot pasul prin oraş. Că e vorba de parcuri, de zone industriale, de cei văzuţi printre blocuri, de cei zăriţi traversând strada şi cam peste tot în Bacău. Şi mă întrebam de ce revăd aceiaşi câini în aceleaşi zone de vreo 3 ani în continuu. Că Dinu se laudă cu 2.200 de maidanezi „culeşi” de pe străzi e una, că îi vedem peste tot şi nici urmă de hingheri prin oraş e alta.

Că tot e 1 aprilie şi e ziua „autorităţilor”, a ieşit şi nenea la „raport”. Unde? În singura presă locală scrisă, hârtia igienică a administraţiei locale. Aici a declarat nişte tâmpenii mai mari decât Insula de Agrement, reinaugurată de tembelii pesedişti cu presa la fundul lor. El ne explică, cam aşa:

“Teoria ne spune că niciun teritoriu nu trebuie eliberat complet, se lasă cel puțin un câine blând cu oamenii, sterilizat, rolul lui fiind de a proteja teritoriul de alți câini, necunoscuți. Încearcă să explici acest aspect celor care ne cer să luăm până și pekinezul vecinului, pe motiv că e un pericol. Fără succes”, spune el. Rahat cu apă rece marca „incompetentului de serviciu” pus pe salariu baban să facă… nimic!

Cum ar veni că în zona Bazinului ai lăsat un câine blând şi sterilizat. Pentru a apăra zona de „noii veniţi”. În zona SelGross ai lăsat deasemenea alt câine blând. Sterilizat şi pus să apere zona de maidanezii veniţi din ţările calde primăvara. Una dintre căţelele de la Bazin are pui nenea. Adică aţi sterilizat-o cu apă rece? Şi erau azi chiar 4. Probabil că zona fiind mai mare e nevoie de mai mulţi „apărători”.

„Gospodarul de la țară îmbină utilul cu plăcutul într-un singur drum făcut la oraș. Cumpără ce are nevoie dar duce și puii cățelei, eventual și cățeaua, lăsându-i, milos, într-o cutie de carton.”

Cum ar veni, ăsta explică aşa: Pleacă nea’ Gheorghe la oraş că tocmai a luat pensia, pentru a face cumpărături la Mall, i-ar trebui şi nişte zahăr mai ieftin la ofertă de la Lidl şi are de vândut şi nişte ouă proaspete. Dar nu vine cu mâna-n fund ci o pune pe Laica, căţeaua de care nu mai e ataşat într-o sacoşă de rafie şi o lasă la marginea Autogării după ce coboară din „rata” de Corbasca. Săraca căţeluşă o ia la fugă spre zona Insulei de Agrement acolo unde maidanezul lăsat „paznic” pe moşia cu stuf ce face? Niţică dragoste şi ies vreo 6 pui zdraveni. Hingherii trag de dimineaţă până seara şi nu reuşesc să o zărească pe noua „intrusă”, Laica. Când o văd, merg glonţ spre „paznicul” de la Insulă şi îl ceartă zdravăn. „Pentru ce te-am cruţat de adăpostul de câini? De ce te îndrăgosteşti aşa uşor? De ce ai lăsat căţeluşa lui nea’ Gheorghe să intre pe teritoriul tău?”.

Am fabulat şi eu precum burtosul ce-şi primeşte banii fix pentru nimic făcut. Un nimic ce îi aduce vreo 6.000 lei. Hai mă’ Dinule că ne spui poveşti şi parcă deja mă apucă somnul pe-o sprânceană…