Pareri

Nu mai bine trăiam cu „sărăcia” de până-n 2016? Când „duduie” economia vin belelele!

Că economia României duduie ştim cu toţii, ne-o spun pesediştii zi de zi şi ne confirmă faptul că au dispărut noroaiele. Din cauză că economia duduie şi e atât de mare încât n-o putem „duce”, a scăzut şi capacitatea de a construi autostrăzi, tot conform declaraţiilor penalului Dragnea. Creşterea economică record nu înseamnă bani mai mulţi la bugetul de stat? Nu înseamnă că portofelul e atât de plin încât nu mai încape în buzunarul de la spate?

Ba da, însă azi am doborât un alt record echivalent al creşterii economice. Am împrumutat 3 mld. Euro. Într-o zi, pentru 30 de ani. De ce? Ca să poată plăti pensiile şi salariile bugetarilor în următoarele 6 luni, pentru a exista stabilitate în perioada în care PSD şi ALDE au nevoie cel mai mult, campania electorală pentru europarlamentare. Bravo băieţi, aveţi stabilitate 6 luni pentru ca noi să avem instabilitatea zilei de mâine pentru vreo 30 de ani. Şi dacă mă gândesc că am 43 de ani, cred că asta se va reflecta în traiul de zi cu zi al copiilor mei.

Mă tem că dacă avem din nou o creştere economică şi la finalul anului 2019, o să avem parte de un alt împrumut pe alţi 30 de ani. Nu mai bine trăiam cu sărăcia de până-n 2016? Se tot vorbeşte de faptul că acest guvern nu mai poate „duce-n spate” sarcina financiară ce a fost acordată medicilor, pensionarilor, bugetarilor şi celor din învăţământ şi uite că vedem asta astăzi. Dacă adevărul ar ieşi la iveală fix în campania pentru europarlamentare ar fi dezastruos pentru guvernul de azi.

Cam 545 euro pe cap de salariat s-a calculat efortul la care am fost supuşi, asta în condiţiile în care putorile ce aleargă la micii şi berea din campingurile pesediste nu „trag” nici un cent. Eu zic că abia acum au pesediştii şi bani pentru mici, găleţi roşii, zahăr şi ulei. Dar au tras un alt loz necâştigător.