Pareri

Indiferența din fața morții sau solidaritatea de partid pentru cei de la putere și durere-n bascā pentru cei din opoziție. Așa cât sā nu se supere, Benea!

Trebuie sā recunosc cā scriu aceste rânduri mânat de o revoltā internā greu de gestionat, pentru faptul cā oameni pe care i-am respectat profund și în care am avut încredere totalā, privesc moartea unei tinere mame și a bebelușului ei imediat dupā externarea din maternitatea Bacāu, ca un subiect ” ce trebuie analizat cu atenție mai întâi în partid și apoi discutat în CJ”. 

Problema stā cam așa. În milieniul al treilea, în municipiul Bacāu din țara europeanā care a „devastat” exporturile Germaniei și Franței, o tânārā femeie se interneazā în data de 7 ianuarie la maternitatea bācāuanā pentru a aduce pe lume al treilea prunc al familiei. În data de 12 ianuarie femeia este externatā, pentru ca dupā numai o zi, pruncul sā treacā în lumea drepților, unde începând cu data de 15 ianuarie sā fie în rai din nou alāturi de scumpa lui mamā.
Nu știu ce cauze au dus la decesul pacientei și al bebelușului, nu discut aici pe ce date s-a bazat madam doctor Raluca Grigoriu când a decis externarea lehuzei cu complicații dupā doar cinci zile de la internare. Probabil cā aceste aspecte vor fi cercetate odatā și odatā de organele competente. Eu mā voi referi la indolența și nesimțirea consilierilor județeni bācāuani, atât cei din alianța PSD-ALDE, cât și cei zece ficuși liberali.
Mai concret, în ultima ședințā de CJ care a avut loc la finele lunii februarie, singurul liberal ce face într-adevār opoziție lui Benea, a adus subiectul în plenul CJ pentru ca instituția sā demareze propria-i anchetā în acest caz. În fapt, moartea unei tinere mame și a pruncului ei nu poate fi trecutā atât de ușor la rubrica „statistici” doar pentru a nu-i deranja amicii lui Benea.

Dar ce sā vezi? Consilierul județean Petricā Mihāilā se lupta singur cu morile de vânt. Nu m-a surprins faptul cā vicele cj-ului îi cerea sā facā copii xeros pe documente, un fel de „cântā la altā masā” în timp ipochimenii pesedisto-aldiști o zbugheau pe ușā cu rânjetul golānesc. Pe mine m-a dezamāgit groaznic prestația liberalilor care erau cu ochii ba prin tavan, pe la ușā, pe la ceasuri sau dracul știe pe unde, în loc sā facā front comun cu acesta pentru a afla adevārul despre drama pe care șefii SJU au transformat-o într-un numār de dosar. Sincer mā așteptam ca mācar cele douā femei din rândul consilierilor liberali sā-i fie scut și buzdugan bietului Petricā Mihāilā, doar pentru simplu motiv cā sunt și ele mame la rândul lor. Dar de unde atâta feminism? De ce sā le fie rāu când poate sā le fie bine?
Nu m-ar surprinde sā aflu cā domnul consilier județean Mihāilā a fost muștruluit de liberali în prima reuniune de partid, pentru cā s-a legat de Grigoriu, șucārindu-l pe Benea și punându-l astfel în dificultate pa Palār.

Respect, Petricā Mihāilā! Sā le fie rușine celorlalți! Se știu ei care.