Evenimente

Băcăuanii se alătură iniţiativei lui Ştefan Mandachi! Pe 15 martie, ora 15, protestăm 15 minute!

Cred că acel 10 august va rămâne în urmă ca şi impact pentru românii sătui de ciuma roşie. Citesc o mulţime de informaţii puse pe site-urile „libere” de postaci pesedişti şi observ că mesajul lui Ştefan Mandachi a prins viteză maximă în online. Firme din Campina, Constanţa, Timişoara şi Alba Iulia au anunţat deja că se „alătură” acestei iniţiative a moldoveanului ce vrea să inaugureze „primul metru” de autostradă făcut în Moldova. Oraşele astea nu-s în Moldova şi oamenii iau atitudine! Respect!

Nu am văzut să fi avut vreo reacţie careva în Bacău deşi încă aştept acest lucru. Ar putea Dedeman de exemplu să se alăture acestui „protest” inedit. Ar fi şi Aerostar la „bătaie”. Sunt destule firme ce pot demonstra că le pasă şi mai ales că sunt deranjaţi de „nepăsarea” guvernării pesediste în ceea ce priveşte lipsa autostrăzilor în Moldova. Câte firme din Bacău îşi duc marfa sau îşi aduc materia primă folosind camioane de mare tonaj pe drumurile din Moldova?

Iniţiativa lui Mandachi e promovată şi de Rezist în Bacău şi deja sunt anunţaţi 1.500 de participanţi. Eu sunt unul din cei 1.500 şi mă voi alătura iniţiativei. Mesajul din clipul lui Mandachi e deja prea cunoscut în ţară şi în lume şi va fi un 15 martie 2019 de legendă! Pariez pe lucrul ăsta! Lansez şi eu invitaţia tuturor celor care mă cunosc şi celor care mă respectă!

Dacă nu ştii ce faci în 15 martie, ora 15 îţi spun şi eu. Nimic! Aştept să văd şi patroni de firmă din Bacău care să „recunoască” faptul că sunt afectaţi de lipsa autostrăzilor în Moldova.

Ne alăturăm și noi unei super inițiative! Ne place când oamenii sunt proactivi și nu putem să nu apreciem și să nu promovăm această provocare.
Video Facebook: https://www.facebook.com/1272272526262950/videos/407060960058216/


Supărat că în Moldova nu există nici un kilometru de autostradă, omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi a luat inițiativa și a construit simbolic primul metru de autostradă din județul Suceava.


Astfel, într-o singură zi, prin mobilizarea unei echipe de doar 17 oameni s-a construit primul metru de autostradă, care va fi inaugurat în data de 15 martie, de la ora 15.00.


Astfel, la ora inaugurării, în semn de protest față de lipsa autostrăzilor din Moldova, Ștefan Mandachi va suspenda timp de 15 minute activitatea în toate afacerile pe care le administrează. Acestea includ o rețea de 40 de restaurante, un hotel, centru de conferințe, sală de fitness, cafenea și un centru SPA. În plus, se va autosuspenda din profesia de avocat pentru un an de zile, în semn de protest pentru toți avocații care nu pot să-și reprezinte clienții din țară, deoarece nu au pe unde să circule. Omul de afaceri invită pe toată lumea să i se alăture în acest demers și îi provoacă pe oamenii de afaceri cunoscuți să facă și ei același lucru, dorindu-și ca apelul său să se propage în rândul românilor prin intermediul unui mecanism simplu. Fiecare susținător al demersului este încurajat să provoace alte trei persoane care să se alăture manifestului, de la companii mari, la oameni de afaceri sau angajați. Ștefan Mandachi i-a provocat pe oamenii de afaceri Gigi Becali, Ion Țiriac și Viorel Cataramă.
provocare.

Rezist in Bacau