Pentru mine, România a rămas la nivelul albumului “După blocuri” scos de BUG Mafia!

Anii 90′ m-au marcat poate cel mai mult, fiind anii în care devenisem adolescent şi îmi făceam prieteni zilnic. În cartierul Nord unde am locuit mulţi ani, am cunoscut o grămadă de amici şi cu destui încă mai vorbesc şi acum, ajutat de facebook.

Unul din ei, să-i spunem Marius, m-a contactat de curând în legătură cu campaniile “Vreau să ajut”. Marius e plecat de 20 de ani din România şi n-a revenit nici măcar o dată până acum! Impresionant. Tot impresionant e şi faptul că ultima lui amintire legată de România e lansarea albumului “După blocuri” a formaţiei BUG Mafia. Am zâmbit când mi-a povestit asta. A dorit să ajute cu o sumă importantă la educarea, confortul şi nevoile Madalinei şi a fraţilor ei, cei 5 copii ai familiei Purice. Ne-au fost trimişi prin intermediu soacrei lui şi ne-a rugat insistent să nu menţionăm acest gest. Cu greu ne-a permis oarecum să povestim acest lucru după ce am încercat să explicăm că menţionarea unui asemenea gest nu înseamnă o laudă, cel puţin eu nu pot considera asta.

Am mers cu discuţiile mai departe şi am vorbit despre ceea ce el trăieşte acolo şi ceea ce aude că se întâmplă în România. Ajung în momentul în care, bulversat de informaţia legată de pesta porcină care a “invadat” România şi despre care el habar nu avea, să mă întrebe la un moment dat, “Auzi? Ăla care se numeşte Dragnea, ce e cu el, ce funcţie are prin România că tot aud de el prin Italia?!?”. Rămân tăcut o clipă, zâmbesc şi îl întreb dacă glumeşte. Marius vorbea serios. Incredibilă întâmplarea, una care să îmi confirme că românii nu-şi mai doresc reîntoarcerea în ţara natală, asta care se pare că nu-i oferă mai nimic. Amicul meu a vândut tot ce avea în România şi planurile de viitor sunt legate doar de ţara care i-a oferit siguranţă, încredere şi respect.

Pe el, România l-a pierdut definitiv. Pe el şi pe familia lui care numără 3 membri. Aş spune că-i păcat dar nu pot să-l îndrum în a reveni. Îmi vorbeşte despre normalitatea în care trăieşte de 20 de ani şi nu am nici un motiv pentru care să-l condamn. Pentru el, România a rămas la nivelul în care BUG Mafia cânta în concertele stradale… şi pe casete.

I-a spus Madalinei că şcoala e singura “monedă” care o poate “răsplăti”. Doar şcoala o poate împinge spre viitor, altfel rămânem să trăim în trecutul atât de trist.

Mulţumim Marius, Alina şi Davide pentru efortul de a susţine normalitatea în viaţa Madalinei. Aş vrea să asculţi încă o dată după blocuri…