Piţi nu a reuşit nici ceea ce au reuşit cei din comuna Ciorogârla!

Ca să obţii finanţări, trebuie să faci proiecte şi mai ales să le depui acolo unde trebuie. Dacă vrei finanţări de la UE, trebuie să faci proiecte şi să le depui acolo unde trebuie. Valabil şi pentru Piţi, cel care are absorbţie ZERO fonduri europene. Dar dacă piţiponcul nu-i în stare, o fac alte oraşe. De fapt alte comune mai ales.

Ce nu reuşeşte municipiul Bacău, reuşeşte comună Poduri de exemplu. E o cucoană acolo în fruntea primăriei dar cică una ambiţioasă şi care vrea să lase ceva în urmă, ceva mai mult decât 3 semafoare, o mochetă şi 4 dungi pe şosea. Plus 5 balize aruncate din lipsă de soluţii.

Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru a aduce Wi-Fi gratuit în peste 10.000 de orașe din Europa prin proiectul WiFi4EU.

Programul, al cărui principiu a fost anunţat în 2016 de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său despre „starea Uniunii”, vizează distribuirea în câteva mii de oraşe şi sate, din toate statele membre UE, „bonuri de cumpărături” care să permită realizarea lucrărilor de instalare a internetului wireless. Municipalitățile pot aplica pentru program prin intermediul site-ului WiFi4EU. Alea care-s dornice să aducă ceva bun în locul în care conduc. Nu-i valabil pentru Piţi. El nici măcar un banal wireless n-a reuşit să aducă în oraş.

Comisia Europeană a anunţat, vineri, lista localităţilor câştigătoare a primului apel de proiecte din programul WiFi4EU. Aceste localităţi vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless.

Ceea ce am văzut în listă a fost altceva decât Bacăul. În judeţ, pe lista anunţată am citit Municipiul Oneşti, Săuceşti, Mănăstirea Caşin, Asău, Oituz, Buciumi, Oraş Comăneşti şi comună Poduri.

Comuna Ciorogârla a obţinut deasemenea banii pentru acest proiect.